NU RENUNȚA ÎN LUPTA GREA Nu renunța în lupta grea, Cum Noe nu a renunțat, Chiar de-a avut numai refuzuri, El tot nu s-a descurajat. Căci avea două misiuni, Una arca de terminat, A doua misiune era, Să predice neâncetat. Și Noe a perseverat, În dubla misiune a lui, Și arca el a terminat, Dar și sistemul cum tu știi. Nu renunța în lupta grea, Cum nu a renunțat Avraam, El a făcut fără de murmur, Tot ce-a spus Domnul Suveran. Și știm ce binecuvântat, A fost Avraam la bătrânețe, Cu turme și cirezi de vite, Și cu copii aproape...zece Nu renunța în lupta grea, Cum nu a renunțat Iosua. El a învins pe uriași, Și a stârpit idolatria. Și știm răsplata ce-a avut. A cucerit țara promisă, Și chiar până la bătrânețe, El s-a păstrat fidel în cursă. Nu renunța în lupta grea, Cum Ghedeon n-a renunțat, Cu toate că el mic era, Prin Yah victorii a repurtat. Nu renunța la lupta grea, Cum Samuel n-a renunțat, Cu toate că idolatria, Se răspândise ne-ncetat. Și știm că el fidel lui Yah Chiar i-a rămas până la moarte, Cu toate că ai săi copii, Nu îi calca pe urme aproape. Nu renunța în lupta grea. Cum uni chiar au renunțat, Că lași erau în viața lor Când de un Goliat au dat. Dar David a avut credință, Dar și curaj și hotărâre, Cu Goliatul uriaș, El s-a luptat cu vrednicie. Și prin credință și curaj El cu o piatră la țintit, El la învins pe uriaș, Și chiar armata ia gonit. Nu renunța în lupta grea Cum nu a renunțat Iosia, Ce chiar de mic el a stârpit, Păcatul și idolatria. Și binecuvântat a fost În toate și în tot de Yah, Că a stârpit idolatria, Până în ultimul lui ceas. Nu renunța în lupta grea, Cum Iona chiar a renunțat, Dar după lecția primită, Iona mereu a ascultat. Și la Ninive el s-a dus, Cetatea sângelui se spune, Și chiar la toți a predicat, Dezastrul ce urma să vină. Și plin de zel și hotărâre, El predica ne-încetat, "Încă spun patruzeci de zile Și Ninive v-a fi prădat". Și chiar uimire-a fost pe Iona, Când de la împărat la sclav, S-au prosperat toți în cenușă, Căci știau ce urmează-n dat. Și când Yehova ia văzut Că sincer se căiau în viață, Pe toți el ia iertat cu milă, Și le-a dat iarăși o...speranță. Așa Iona prin predicare, El a salvat cetatea mare, El a salvat o omenire, Ce era sortită la pieire. De aceea că n-a renunțat, Să predice în continuare, Iehova chiar l-a protejat, Să le dea șansa de salvare. Nu renunța ca Domnul nostru, Isus Cristos în misiune, Ce a venit chiar pe pământ, Și a luptat cu hotărâre. Cu toate c-a fost ofertat, Cu bonusuri nenumărate, El la satan el n-a cedat, Ci a trait cu demnitate . Și de la doisprezece oameni, A trecut chiar la șaptezeci, Și la cinci sute au trecut, După învierea ce-a avut. Si-acum sunt creștini milioane, De la o simplă predicare. De aceea tu nu renunța, Ca nu știi câți vor asculta. De acee el n-a renunțat, Chiar de ia fost și greu în viață, Căci el lupta cu hotărâre, Căci de la Yah avea speranță. Și după ce a terminat, În misiunea lui divină Yehova sus l-a ridicat, Ca nouă să ne dea lumină Si-acum e Rege sus în cer, Căci pe Satan El l-a învins, Și va fi Rege pe pământul, Pe care-l face paradis. Nu renunța la lupta grea, Cum Pavel nu a renunțat, Nu renunța la lupta grea, Și predică ne-încetat. Cum Pavel el a predicat, În libertate în temniți grele, El tot mereu găsea prilejul Să predice în timpuri rele. Și știm succesul ce-a avut, În misiunea lui divină, Cu toate că a fost bătut, El predica fără odihnă. Nu renunța la lupta grea, Cum nu a renunțat Ioan Cu toate c-a fost exilat, În patmos,de Rege tiran Prin revelatie-a primit, Apocalipsa de trezire, Și chiar în lanțuri de era, El predica fără oprire. De aceea tu nu renunța, Ci predică ne-încetat Că nu știi chiar când va ieși Sămânța ce ai semănat. De aceea tu nu renunța Și predică chiar zi de zi, Că nu știi cum chiar într-o zi Sămânța ta va încolți. De aceea tu nu renunța, Vorbește zilnic de regat Vorbește zilnic de Yehova Și de Isus ne-încetat. Ca motoo de încheiere Nu renunța în lupta grea Ci predică în...apatie, Nu renunța la lupta grea, Și predică că nu se... știe. MEDITEAZĂ LA EXEMPLE CA NOE ,AVRAAM,SAMUEL,DAVID,IONA SUCCES ÎN MEDITARE PENTRU A TA SALVARE
TRENUL VIETII VESNICIEI Isaia 1-6*65 Așteptam în gară trenul, Și venea accelerat, Dar când ma-m apropiat, A plecat si nu m-a luat. Veneau trenuri după trenuri, Nu știam unde să urc, Nu știam de urc în trenul, Ce prin tunel trece...Lung. Prin tunelul întunecat, În care nu vezi lumină, În tunelul fumuriu, Fără vre-o rază...senină. Unde duce ca năuc , Trenul ce eu vreau să îl iau? Unde unde un mă duc? Dacă urc am eu...Habar? Și tot așteptam în gară, Trenul speranței din mine, Și deodată s-a oprit, Și-am urcat și mi-a fost bine. Nu e tren... acelerat, Nici prea... rapid nu e el, Dar e trenul veșniciei, E trenul celui fidel. Urci în el de fidel ești, Căci biletul de intrare, Trebuie curat să-l ai, Nu pătat fără valoare. S-au cu vicii ce le ai, Din tradiții obiceiuri, Ce le-ai moștenit credul, Că-n biblie n-au...temeiuri. Căci biletu-i viața noastră, E amprenta ce-o lăsăm, Pe cărarea vieții noastre, Pe calea ce noi...urmăm. Este viața ce-o avem, Și avem si *Controlorul* Ce verifică biletul, Tu știi dacă treci...Controlul. Controlorul vrea să vadă, Să vadă de e valabil, Spre-a te accepta în tren, Pentru drumul admirabil. Și de urci în trenul vietii, Tu ai grijă pe parcurs, Să rămâi în el mereu, Că de cobori este... dus. Și ai grijă ca în tren, Să te porti civilizat, Nu să te comporți ca-n lume, Că la prima jos ești dat. Si trenuri de genul ăsta, Sunt cam...rare printre gări. Și rămâi pe drumul...larg. Ce e plin de bâdâdăi. Altfel intri-n păcat, Și ai grijă chiar la tine, Si la conduita ta, La ce tu gândești în sine. S-au ce vezi și ce auzi, Pe drumul ce-l vei avea, Și chiar dacă alti-n tren, Caută a te... păta. Că uni chiar și în tren După ce ei au urcat, S-au ca-m pervertit în timp, Și în viață s-au pătat. Nu se port civilizat, Și încep a...cleveti, Pe unul pe altu-n vorbe, Dar la ei nu s-or gândi. Tu ferește-te de ei, Să nu cazi și tu-n păcat, Că de ei persistă-n rău; La prima poti fi jos dat. Și atunci rămân în urmă, Și trăii fară folos, Că trenul el merge bine, Dar...Tu mergi cu el...voios? Dar și tu bine să mergi, Că în tren e armonie, Și roade bune culegi, Căci e tren cu bucurie. Și e trenul bucuriei, Bucuria veșniciei, Veșniciei care duce, Doar spre calea fericiri. Fericirii și-mplinirii, Spre paradisul promis, Fericirii împlinirii, Spre lumea ce nu-i doar vis. Că cine a profețit, Nu e om ci...Creator, E Yehova Dumnezeu, Cel ce ne scapă de rău. Este promisă de Yah, Lumea ce de mult dorim, Dar sunt stații ce oprește Să mai urce oameni...buni. Că mai urcă oameni sus, Și pe acești oameni ajută-i, Să rămână tot în tren, Chiar în tren mereu susținei. Că e trenul păci noastre, Care ne-a scos din infern, Ne-a scos dintr-o lume moartă, Din sistemul cel rebel. Din sistemul lui satan, Ce este în degradare, Din sistemul lui Satan, Ce este fară...valoare. Din sistemul ahtiat, Dupa vicii și plăceri, După rău și nedreptate, Ce-s urmate de dureri. Yah ne-a scos chiar din dureri, Și ne-a garantat că trenul, Merge doar spre paradis, Ca să evităm...Infernul. Depinde acum de noi, Să mergem cum am promis, Căci mai sunt câteva statii, Și ajungem cum e...scris. Mai sunt oameni de urcat, Și de trecem printr-o gară, Să îi luăm că nu-i păcat, Să nu îi lăsăm să...piară. Să ajungem chiar cu totii, În paradisul dorit, Să trăim în veșnicie, Să vedem visu-mplinit. Da urcați în trenul vietii, Trenul paradisului, Că e trenul tineretii, Si al veșniciei spui. Vedeți când urcați în tren, Ca să scrie PARADIS, De nu scrie să nu urci, Că e trenul INTERZIS. Că în gară găsești trenuri, Cu destinatii de plâns, Dar doar unul te va duce, În PARADISUL PROMIS. Alegerea-ti apartine, În ce tren urci tu de mâine, Eu îti dau un sfat în viață, Ia trenul lui YAH SPERANȚĂ. Ca motoo de încheiere Trenul vieții veșniciei Este parcat chiar în gară Ai biletul de acces, Ca să nu rămâi pe-afară? 👈👉🤔🙏 Meditează la geneza 3-8 Isaia 1-5 și 6-9 și 54"65 Psalmii 1"15"20"27"72"73"91"119 2 timotei 3 Matei 23"24
Interpretare frumoasa si talentul unui artist cu un fizic ca si interpretarea!
@@gheorghedurus2106 mulțumesc 🙏
NU RENUNȚA
ÎN LUPTA GREA
Nu renunța în lupta grea,
Cum Noe nu a renunțat,
Chiar de-a avut numai refuzuri,
El tot nu s-a descurajat.
Căci avea două misiuni,
Una arca de terminat,
A doua misiune era,
Să predice neâncetat.
Și Noe a perseverat,
În dubla misiune a lui,
Și arca el a terminat,
Dar și sistemul cum tu știi.
Nu renunța în lupta grea,
Cum nu a renunțat Avraam,
El a făcut fără de murmur,
Tot ce-a spus Domnul Suveran.
Și știm ce binecuvântat,
A fost Avraam la bătrânețe,
Cu turme și cirezi de vite,
Și cu copii aproape...zece
Nu renunța în lupta grea,
Cum nu a renunțat Iosua.
El a învins pe uriași,
Și a stârpit idolatria.
Și știm răsplata ce-a avut.
A cucerit țara promisă,
Și chiar până la bătrânețe,
El s-a păstrat fidel în cursă.
Nu renunța în lupta grea,
Cum Ghedeon n-a renunțat,
Cu toate că el mic era,
Prin Yah victorii a repurtat.
Nu renunța la lupta grea,
Cum Samuel n-a renunțat,
Cu toate că idolatria,
Se răspândise ne-ncetat.
Și știm că el fidel lui Yah
Chiar i-a rămas până la moarte,
Cu toate că ai săi copii,
Nu îi calca pe urme aproape.
Nu renunța în lupta grea.
Cum uni chiar au renunțat,
Că lași erau în viața lor
Când de un Goliat au dat.
Dar David a avut credință,
Dar și curaj și hotărâre,
Cu Goliatul uriaș,
El s-a luptat cu vrednicie.
Și prin credință și curaj
El cu o piatră la țintit,
El la învins pe uriaș,
Și chiar armata ia gonit.
Nu renunța în lupta grea
Cum nu a renunțat Iosia,
Ce chiar de mic el a stârpit,
Păcatul și idolatria.
Și binecuvântat a fost
În toate și în tot de Yah,
Că a stârpit idolatria,
Până în ultimul lui ceas.
Nu renunța în lupta grea,
Cum Iona chiar a renunțat,
Dar după lecția primită,
Iona mereu a ascultat.
Și la Ninive el s-a dus,
Cetatea sângelui se spune,
Și chiar la toți a predicat,
Dezastrul ce urma să vină.
Și plin de zel și hotărâre,
El predica ne-încetat,
"Încă spun patruzeci de zile
Și Ninive v-a fi prădat".
Și chiar uimire-a fost pe Iona,
Când de la împărat la sclav,
S-au prosperat toți în cenușă,
Căci știau ce urmează-n dat.
Și când Yehova ia văzut
Că sincer se căiau în viață,
Pe toți el ia iertat cu milă,
Și le-a dat iarăși o...speranță.
Așa Iona prin predicare,
El a salvat cetatea mare,
El a salvat o omenire,
Ce era sortită la pieire.
De aceea că n-a renunțat,
Să predice în continuare,
Iehova chiar l-a protejat,
Să le dea șansa de salvare.
Nu renunța ca Domnul nostru,
Isus Cristos în misiune,
Ce a venit chiar pe pământ,
Și a luptat cu hotărâre.
Cu toate c-a fost ofertat,
Cu bonusuri nenumărate,
El la satan el n-a cedat,
Ci a trait cu demnitate .
Și de la doisprezece oameni,
A trecut chiar la șaptezeci,
Și la cinci sute au trecut,
După învierea ce-a avut.
Si-acum sunt creștini milioane,
De la o simplă predicare.
De aceea tu nu renunța,
Ca nu știi câți vor asculta.
De acee el n-a renunțat,
Chiar de ia fost și greu în viață,
Căci el lupta cu hotărâre,
Căci de la Yah avea speranță.
Și după ce a terminat,
În misiunea lui divină
Yehova sus l-a ridicat,
Ca nouă să ne dea lumină
Si-acum e Rege sus în cer,
Căci pe Satan El l-a învins,
Și va fi Rege pe pământul,
Pe care-l face paradis.
Nu renunța la lupta grea,
Cum Pavel nu a renunțat,
Nu renunța la lupta grea,
Și predică ne-încetat.
Cum Pavel el a predicat,
În libertate în temniți grele,
El tot mereu găsea prilejul
Să predice în timpuri rele.
Și știm succesul ce-a avut,
În misiunea lui divină,
Cu toate că a fost bătut,
El predica fără odihnă.
Nu renunța la lupta grea,
Cum nu a renunțat Ioan
Cu toate c-a fost exilat,
În patmos,de Rege tiran
Prin revelatie-a primit,
Apocalipsa de trezire,
Și chiar în lanțuri de era,
El predica fără oprire.
De aceea tu nu renunța,
Ci predică ne-încetat
Că nu știi chiar când va ieși
Sămânța ce ai semănat.
De aceea tu nu renunța
Și predică chiar zi de zi,
Că nu știi cum chiar într-o zi
Sămânța ta va încolți.
De aceea tu nu renunța,
Vorbește zilnic de regat
Vorbește zilnic de Yehova
Și de Isus ne-încetat.
Ca motoo de încheiere
Nu renunța în lupta grea
Ci predică în...apatie,
Nu renunța la lupta grea,
Și predică că nu se... știe.
MEDITEAZĂ LA EXEMPLE CA NOE ,AVRAAM,SAMUEL,DAVID,IONA
SUCCES ÎN MEDITARE PENTRU A TA SALVARE
Super f frumos cântecul tău ,dar și tu ești mai super de frumoasă ,multă sănătate fericire și noroc ❤❤❤
@@GigiMatei-gv8io va mulțumesc frumos 🙏
TRENUL VIETII VESNICIEI
Isaia 1-6*65
Așteptam în gară trenul,
Și venea accelerat,
Dar când ma-m apropiat,
A plecat si nu m-a luat.
Veneau trenuri după trenuri,
Nu știam unde să urc,
Nu știam de urc în trenul,
Ce prin tunel trece...Lung.
Prin tunelul întunecat,
În care nu vezi lumină,
În tunelul fumuriu,
Fără vre-o rază...senină.
Unde duce ca năuc ,
Trenul ce eu vreau să îl iau?
Unde unde un mă duc?
Dacă urc am eu...Habar?
Și tot așteptam în gară,
Trenul speranței din mine,
Și deodată s-a oprit,
Și-am urcat și mi-a fost bine.
Nu e tren... acelerat,
Nici prea... rapid nu e el,
Dar e trenul veșniciei,
E trenul celui fidel.
Urci în el de fidel ești,
Căci biletul de intrare,
Trebuie curat să-l ai,
Nu pătat fără valoare.
S-au cu vicii ce le ai,
Din tradiții obiceiuri,
Ce le-ai moștenit credul,
Că-n biblie n-au...temeiuri.
Căci biletu-i viața noastră,
E amprenta ce-o lăsăm,
Pe cărarea vieții noastre,
Pe calea ce noi...urmăm.
Este viața ce-o avem,
Și avem si *Controlorul*
Ce verifică biletul,
Tu știi dacă treci...Controlul.
Controlorul vrea să vadă,
Să vadă de e valabil,
Spre-a te accepta în tren,
Pentru drumul admirabil.
Și de urci în trenul vietii,
Tu ai grijă pe parcurs,
Să rămâi în el mereu,
Că de cobori este... dus.
Și ai grijă ca în tren,
Să te porti civilizat,
Nu să te comporți ca-n lume,
Că la prima jos ești dat.
Si trenuri de genul ăsta,
Sunt cam...rare printre gări.
Și rămâi pe drumul...larg.
Ce e plin de bâdâdăi.
Altfel intri-n păcat,
Și ai grijă chiar la tine,
Si la conduita ta,
La ce tu gândești în sine.
S-au ce vezi și ce auzi,
Pe drumul ce-l vei avea,
Și chiar dacă alti-n tren,
Caută a te... păta.
Că uni chiar și în tren
După ce ei au urcat,
S-au ca-m pervertit în timp,
Și în viață s-au pătat.
Nu se port civilizat,
Și încep a...cleveti,
Pe unul pe altu-n vorbe,
Dar la ei nu s-or gândi.
Tu ferește-te de ei,
Să nu cazi și tu-n păcat,
Că de ei persistă-n rău;
La prima poti fi jos dat.
Și atunci rămân în urmă,
Și trăii fară folos,
Că trenul el merge bine,
Dar...Tu mergi cu el...voios?
Dar și tu bine să mergi,
Că în tren e armonie,
Și roade bune culegi,
Căci e tren cu bucurie.
Și e trenul bucuriei,
Bucuria veșniciei,
Veșniciei care duce,
Doar spre calea fericiri.
Fericirii și-mplinirii,
Spre paradisul promis,
Fericirii împlinirii,
Spre lumea ce nu-i doar vis.
Că cine a profețit,
Nu e om ci...Creator,
E Yehova Dumnezeu,
Cel ce ne scapă de rău.
Este promisă de Yah,
Lumea ce de mult dorim,
Dar sunt stații ce oprește
Să mai urce oameni...buni.
Că mai urcă oameni sus,
Și pe acești oameni ajută-i,
Să rămână tot în tren,
Chiar în tren mereu susținei.
Că e trenul păci noastre,
Care ne-a scos din infern,
Ne-a scos dintr-o lume moartă,
Din sistemul cel rebel.
Din sistemul lui satan,
Ce este în degradare,
Din sistemul lui Satan,
Ce este fară...valoare.
Din sistemul ahtiat,
Dupa vicii și plăceri,
După rău și nedreptate,
Ce-s urmate de dureri.
Yah ne-a scos chiar din dureri,
Și ne-a garantat că trenul,
Merge doar spre paradis,
Ca să evităm...Infernul.
Depinde acum de noi,
Să mergem cum am promis,
Căci mai sunt câteva statii,
Și ajungem cum e...scris.
Mai sunt oameni de urcat,
Și de trecem printr-o gară,
Să îi luăm că nu-i păcat,
Să nu îi lăsăm să...piară.
Să ajungem chiar cu totii,
În paradisul dorit,
Să trăim în veșnicie,
Să vedem visu-mplinit.
Da urcați în trenul vietii,
Trenul paradisului,
Că e trenul tineretii,
Si al veșniciei spui.
Vedeți când urcați în tren,
Ca să scrie PARADIS,
De nu scrie să nu urci,
Că e trenul INTERZIS.
Că în gară găsești trenuri,
Cu destinatii de plâns,
Dar doar unul te va duce,
În PARADISUL PROMIS.
Alegerea-ti apartine,
În ce tren urci tu de mâine,
Eu îti dau un sfat în viață,
Ia trenul lui YAH SPERANȚĂ.
Ca motoo de încheiere
Trenul vieții veșniciei
Este parcat chiar în gară
Ai biletul de acces,
Ca să nu rămâi pe-afară?
👈👉🤔🙏
Meditează la geneza 3-8
Isaia 1-5 și 6-9 și 54"65
Psalmii 1"15"20"27"72"73"91"119
2 timotei 3
Matei 23"24
Ești minunata! Felicitări pentru aceasta piesa plina de emoție!
Mulțumesc ❤
Marcela, mi-ai răscolit sufletul... 💔
O melodie superbă, o voce caldă și catifelată, o interpretă frumoasă și talentată!!! 🎼🥰💐
Mulțumesc frumos 🤗💛
Miezul Eului meu sunt aceste versuri. Mulțumesc!❤
@@ninatudosa84 🤗❤️ eu vă mulţumesc pentru ca ascultați piesele mele 🥰
O voce de catifea !Videoclip -nostalgia copilăriei !
@@octavsarghi111 mulțumesc 😊🙏
Mulțumesc !
Nu mai am cuvinte...🌹🌹🌹
@@Eduard-Dr 🙏🙏🙏
Wow! Ce minunata descoperire! O melodie de suflet , o voce de înger bland❤
@@mary9525 vă mulțumesc din suflet 💛
О мелодией фоарте фрумоасэ , сукчес, феричире ши норок!!!🎉
@@ТамараСпоялэ mulțumesc frumos 🤗💐
👏Foarte frumos!🎶❤️
@@andreimihailungureanu6747 mulțumesc 😊🙏
@marcela_vuicu 🙏👏🎶❤️
Super melodie felicitări ❤❤❤❤
Mulțumesc 🤗🧡
Foarte frumos, Marcela. ❤️
@@mihaelacherdevara6658 🤗❤️ mulțumesc 🌸
BRAVOOOO MARCELA FELICITARILE MELE PENTRU EFORTURILE TALE DE A PROMOVA VALORILE TRADITIONALE PĂRINTEȘTI
@@valydavidpoeziispirituale5556 mulțumesc
❤❤❤❤Felicitări
Mulțumesc 🙏
Maaaammaaaaaa , foarte tare superba si tare fain cantzi
@@elMismo17 mulțumesc frumos 🙏
Bravo
@@ruslanciobanu6114 mulțumesc 🙏
Браво, сукчес !🎉
@@ТамараСпоялэ mulțumesc 🙏💐
Felicitări! 👏🏻
@@VitalieVataman mulțumesc frumos 🙏
😢Доамне кынтек де суфлет😢😢
@@АУРИКАСеменюк 🤗💐🙏💛
😢😢😢
@@georgiapattven7711 🤗🤍
Very beautiful song, but nostalgic and depressing as fuck for anyone with a tendency to melancholy..
🩵🩵🩵🩵🩵
Foarte frumos. Multumesc mult.
@@avas5311 🤗💐