Ferestre - Poveștile beneficiarilor din Centrul de Zi ASSOC

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 26 лют 2023
  • În lumea modernă, privim mai mult prin ferestre virtuale decât prin cele care ne conectează la lumea fizică. Scrollăm infinit către orizonturi depărtate și căutăm doar lucrurile care ne plac.
    Ne concentrăm prea puțin la ceea ce se întâmplă în interiorul clădirilor, unde oamenii au propria fereastră către lume. Unii o lasă deschisă ca să pătrundă lumina și aerul de afară, alții o acoperă cu draperii grele.
    Fie că ne uităm la lumea fizică ori la cea digitală, ferestrele pe care le deschidem ne conectează cu restul oamenilor, cu bucuriile, neputințele și gândurile lor.
    Despre viața de zi cu zi am vorbit cu beneficiarii Centrului de Zi ASSOC. Serviciul social funcționează în cadrul organizației de peste un deceniu și este dedicat adulților cu dizabilități din Baia Mare.
    Centrul își desfășoară activitatea în două încăperi din sediul ASSOC, de pe strada Lascăr Pană, nr. 3. Aici se organizează activități zilnice dedicate persoanelor cu handicap prin implicarea specialiștilor și voluntarilor asociației.
    De luni până vineri, între 9:00 și 14:00, persoanele cu dizabilități studiază (română, matematică), sunt implicate în acțiuni sportive și unele care le stimulează creativitatea (desen, pictură, lucru manual).
    Cei care frecventează centrul primesc servicii complexe și individualizate: informare, consiliere socială și psihologică, ludoterapie, ergoterapie, terapie ocupațională, art-terapie, dezvoltarea abilităților manuale, îndemanare și atenție, autogospodărire, stimularea dezvoltării cognitive, dezvoltarea abilităților de comunicare și socializare.
    Activitatea de asistență socială din cadrul centrului de zi se derulează în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Baia Mare, parte din servicii fiind subvenționate de la bugetul local în baza Legii 34/1998. Pe durata colaborării, câteva zeci de persoane au beneficiat de suportul psihologilor centrului, cu rezultate vizibile de comportament.
    Suport există și din partea unor firme private, acestea angajând sau susținând persoane cu dizabilități pentru diverse operațiuni de lucru. Un partener important care s-a alăturat misiunii noastre este și compania Bertus - BSG. Managerii firmei au fost receptivi la planul ASSOC de facilitare a accesului pe piața muncii a persoanelor din grupuri vulnerabile, implicând în diverse activități lucrative tinerii cu dizabilități aflați în grija organizației. E un mod de a le spori încrederea în forțele proprii, dar și de a le dezvolta abilități. Alte companii oferă materiale pentru produsele handmade confecționate în centru, dar și materiale didactice.

КОМЕНТАРІ •