De ce nu dau caprele lapte iarna? - cu nea Nicu de la Ferma Muntean

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 1 жов 2024
  • Și iată-ne ajunși la stâna din Pădurea Bogății, acolo unde Ferma Muntean se îngrijește de câteva zeci de capre. Ne-am dorit tare mult să povestim cu bunii noștri prieteni de ce nu găsim lapte de capră la țărani, iarna. Asta pentru că în ultima lună am primit mai multe mesaje și telefoane de la urmăritorii proiectului Adoptă un țăran, prin care eram rugați să le dăm contacte ale gospodarilor care vând lapte de capră.
    Ferma Muntean este parte din proiectul nostru din anul 2016, când le-am vizitat stâna și ne-am împrietenit cu acești oameni deosebiți. De atunci suntem de nedespărțit. Am organizat împreună evenimente, am invitat orășenii să dea o mână de ajutor la stână, iar una dintre cele mai frumoase amintiri este de acum 2 ani, când la o adunare s-au prezentat peste 100 oameni ca să curețe saivanul de gunoi de capră. Și vor mai urma acțiuni de genul, care fac atât de bine orășenilor și care au menirea de a întări relația dintre sat și oraș, dintre gospodar și cumpărător.
    Așadar, începând cu luna aprilie, dacă sunteți din Brașov sau împrejurimi sau dacă dați o fugă în zonă, puteți achizționa cele mai bune lactate de capră direct de la Ferma Muntean. Îi găsiți la numărul de telefon 0730 006 726, la noi pe site sau pe pagina de facebook / fermamuntean
    Iar de noi dați aici:
    web: www.adoptaunta...
    fb: / adoptauntaran.ro
    instagram: / asociatia_adoptauntaran

КОМЕНТАРІ • 10

  • @latara8122
    @latara8122 9 місяців тому +1

    Cunosc oameni care mulg capre acum in decembrie și ianuarie

  • @alexpismenic5880
    @alexpismenic5880 3 роки тому +2

    La mine acasa caprita se mulge 10 luni,cred ca mai sunt gospodari care ma vor sustine.

    • @danutdan7026
      @danutdan7026 2 роки тому

      A avut cineva o capră care zicea că o mulgea pînă cînd făta.

  • @latara8122
    @latara8122 9 місяців тому

    Vorbiti ce trebuie

  • @floreagelu5646
    @floreagelu5646 2 роки тому

    Cf0

  • @alexandrupredeteanu1330
    @alexandrupredeteanu1330 4 роки тому +1

    Cum imi dau seama ca am o capra tanara

  • @andreeaanghel6127
    @andreeaanghel6127 4 роки тому +1

    Util! Venim in vizita in martie sa vedem iezisorii!

    •  4 роки тому +1

      O să organizăm câteva activități atunci! Vă ținem la curent!