DE CE NE ESTE ATÂT DE FRICĂ DE PARTEA ÎNTUNECATĂ DIN NOI?

Поділитися
Вставка
  • Опубліковано 15 жов 2024
  • DE CE NE ESTE ATÂT DE FRICĂ DE PARTEA ÎNTUNECATĂ DIN NOI?
    De ce ne este atât de frică de răul interior, de partea întunecată din noi, și de ce ne străduim o viață întreagă să-l ținem încuiat și să-l negăm?
    Când vom înțelege că nu vom putea fi buni atât timp cât ținem ascuns și negăm răul din noi?
    Că avem cu toții o parte întunecată în noi, asta e foarte clar.
    Că nu vrem să acceptăm asta și chiar negăm cu vehemență, se știe dar nu se recunoaște.
    Că acel rău există indiferent dacă îl acceptăm sau îl negăm, este o certitudine.
    Despre UMBRĂ a vorbit Carl Jung și acest concept reprezintă totalitatea emoțiilor, trăirilor, sentimentelor și comportamentelor care nu sunt arătate lumii, sunt ascunse cu grijă și ferecate adânc în inconștient.
    Umbra este ceea ce suntem cu adevărat dar nu vrem să arătăm pentru a nu pierde capital de simpatie, pentru a da bine și a obține aprobarea și aprecierea celor din jur.
    Cu cât umbra, partea ascunsă din noi, este mai negată și mai ascunsă, cu atât comportamentul în exterior este mai exagerat, mai gălăgios.
    De exemplu, o persoană care face ceva sau adoptă un stil de viață care nu este în conformitate cu dorința interioară va deveni o aprigă apărătoare a acelui comportament ajungând să îi atace vehement pe cei care fac altfel decât ea.
    Dacă cineva are frica de a îmbătrâni, va face tot posibilul să se mențină tânăr și va posta frecvent poze pentru a le demonstra altora că se menține bine și pentru ca alții să îi spună asta.
    Și exemplele pot continua.
    Dar în spatele acestor comportamente se ascunde o frică foarte mare care, în loc să fie recunoscută, este negată și astfel se transformă într-o entitate întunecată, umbra.
    Cu cât vom nega mai mult și mai multe probleme, cu atât acea entitate devine mai mare, va deveni un egregor care, în timp, va consuma toată energia vitală din om.
    Despre întunericul din noi pe care îl negăm, despre umbră și despre ce ar trebui să facem pentru a îmbrățișa această umbră am vorbit în seara de vineri, 11.12.2020 cu Beatrice Motiu în emisiunea Esența Vietii transmisă live de Radio Zestrea Pecica pe Facebook.
    Vizionare plăcută!
    Edith Kadar
    P.S. Care sunt fricile tale cele mai profunde, pe care le ascunzi bine pentru a nu-ți arăta adevărata față (apropo de măști)?

КОМЕНТАРІ • 85

  • @ramonaramo1234
    @ramonaramo1234 2 роки тому

    Sunteti 2doamne minunate. Ador toate materialele, exemple din viata de zi cu zi, constientizez f multe cu ajutorul exemplelor dumneavoastra. Multumesc 💐💐💐

  • @magdalenamagdalenas2981
    @magdalenamagdalenas2981 2 роки тому

    Sunteti minunate ca de obicei doamnelor.Multa sanatate

  • @ionelamiu5293
    @ionelamiu5293 3 роки тому +4

    Edith, Dumnezeu sa te răsplătească, pt ca noi ..nu avem cu ce . Multumim enorm pt tot ce ne înveți.
    Ca de obicei , extraordinara emisiunea !!!

  • @margaretapitic4285
    @margaretapitic4285 3 роки тому +1

    Vă mulțumesc frumos doamna Edith Sărbători binecvante

  • @mariarachiteanu9681
    @mariarachiteanu9681 3 роки тому +1

    Mii de mulțumiri!cu recunoștință!cu respect!Doamnelor Dragi!pt.munca prețioasă făcută pt.a ne ajuta f.mult,mult de tot!....

  • @mysticoak7552
    @mysticoak7552 3 роки тому +4

    Am primit ,ascultand aceasta emisiune, raspunsul la o intrebare pe care mi -am pus-o chiar ieri. Multumesc!

  • @irinab1411
    @irinab1411 3 роки тому +9

    🤣🤣🤣 Trebuie sa lucram toata viata cu noi.💖🤗 De mai bine de 15 ani lucrez constient cu mine si inaintand in timp am realizat ca daca neglijez acest aspect o “iau in jos”. Este ca si cum nu te-ai ingriji fizic, nu te-ai spala pe dinti in fiecare zi. Simplu: nu te speli, se fac depuneri si nu iti mai vezi dintii. Mancam zilnic? Asa si cu spiritul, trebuie ingrijit zilnic. 🤣 Te-ai murdarit pe maini? Trebuie sa te speli, te speli pe maini de atatea ori de cat este nevoie. SIMPLU. Zilele trecute am realizat nu numai ca atrag aspecte/situatii urate acolo unde trebuie sa rezolv ceva (inca cercetez aspectul punctual cu care m-am intalnit) dar am descoperit si cel mai extraordinar lucru (de pana acum). Mergeam spre servici, eram super fericita si multumeam ca: traficul nu este aglomerat, ca am o masina (pe care altii nu o au) .... etc (aspecte care pentru altii nu sunt importante, dar, sunt importante pentru mine). Ce “clic” am avut eu a fost ca am venit la intrupare pentru a experimenta toate starile (pozitive si negative) si cu astea o sa plecam. Asta este bagajul (averea) cu care plecam dincolo. Avand in vedere ca astea sunt experientele /starile mele la nivel individual experimentate in raport cu alti oameni (pt ca suntem fiinte sociale) atunci si cel cu care “reactionam” are experientele lui/ei individuale in contextul relationarii cu mine. Concluzie proprie (nu trebuie imbratisata de cei ce citesc aceste randuri si nici nu ma intereseaza pt ca va ajunge la “cine are urechi sa auda si ochi sa vada”) am inceput sa multumesc oamenilor cu care interactionez , cu care am acele experiente pentru ca de fapt experientele tuturor oamenilor sunt si ale mele. La momentul ala a fost “declicul” si am simtit la propriu cum explodez de lumina si mi s-au “deschis” mintile, cararile ...etc. Deci OM (asa cum zice Edith) va doresc tuturor sa aveti trairi in care “se aprind luminile si vedeti” pentru ca doar atunci veti sti pe ce “sa puneti mana si ce sa faceti”. Pana acum noi doar creem stari (bune sau rele) pentru noi sau pentru altii. Cand realizezi ca toate starile (a tuturor oameilor) sunt de fapt proprii este wau. Este alchimie pura. Eu va multumesc ca aveti experiente pe care altfel nu le-as avea si eu. Deci, iubita mea Edith multumesc ca aduci in online atat de multe trairi (ale tale sau ale altora) pe care altfel nu le-as avea. Iti multumesc ca imi dai din timpul tau si din experientele tale. 💖🤗

  • @mihaelazmau8379
    @mihaelazmau8379 3 роки тому

    Mulțumesc cu recunoștință pentru acest material!

  • @elenaluminitapirvu8986
    @elenaluminitapirvu8986 3 роки тому +2

    Aseară când ai transmis în 13 decembrie 2020 copiii( 7 și 5 ani) mei au vrut să te asculte puțin și după aceea am făcut ho'oponpon 12 minute împreună ❤ .Te rog să mă ierți, te iubesc, îți mulțumesc.

  • @gyongyierdely1795
    @gyongyierdely1795 3 роки тому +1

    Fiecare emisiune este un balsam pentru sufletul meu si imi dau puterea curajul de a cauta lumina.

  • @liapadurean6153
    @liapadurean6153 3 роки тому +3

    Superb!❤ Mulțumesc om frumos și minunat!❤ Te îmbrățișez cu drag și iubire!🤗❤🙏 Tot binele din lume pt. voi frumoase doamne minunate!❤❤

  • @margaretapitic4285
    @margaretapitic4285 3 роки тому +3

    Văd în reluare mulțumesc frumos de când lucru toate se limpezesc și cu copilul s-au îndreptat lucrurile mulțumesc pentru tot ce spuneți

  • @elabogdorbogdanici9278
    @elabogdorbogdanici9278 3 роки тому

    Mulțumesc frumos pentru informații!

  • @marinelabaroi4715
    @marinelabaroi4715 3 роки тому +1

    Sunteți minunate!
    Mulțumesc pentru împărtășirea cunoașterii!
    Sa fiți binecuvântate!🙏❤️🤗🌹

  • @alexap.6379
    @alexap.6379 3 роки тому +1

    Va salut cu respect! Felicitari pentru emisiune! Va multumesc cu recunoștința! Ma ajutati sa inteleg situatii ..... Va iubesc ! Tot binele din lume va doresc!

  • @marianasteluta
    @marianasteluta 3 роки тому

    Multumesc mult! Acum am.inteles multumesc !!!🙏

  • @mariacasian2151
    @mariacasian2151 3 роки тому

    Minunat! Multumesc!

  • @Hexagon1987
    @Hexagon1987 3 роки тому +2

    Datorita tie femeie draga viata mea s a schimbat. Multumesc lui Dumnezeu ca mi te a scos in cale. Toata recunostinta pentru tine😍😍😍

    • @mariamoldovan6747
      @mariamoldovan6747 3 роки тому +1

      Multumesc lui Dumnezeu ca mia dat ocazia sa sa traiesc

    • @mariamoldovan6747
      @mariamoldovan6747 3 роки тому +1

      aceasta experienta pe pamant..in acelasi timp cu dv.Multumesc pt ce faceti pt noi.

  • @catalinalezeriuc-tinei2750
    @catalinalezeriuc-tinei2750 3 роки тому +1

    Mulțumesc mult!

  • @mariagabrielamelega9156
    @mariagabrielamelega9156 3 роки тому

    Mulțumesc cu recunoștință!

  • @nechitamariaraluca640
    @nechitamariaraluca640 Рік тому

    De la un timp am descoperit ca am o frica foarte mare de saracie..... Mie frica sa nu cumva sa vina ziua aia în care sa devin neajutorata ..... sa nu mai pot munci .... Sa ma întrețin singura fără sa depind de nimeni..... Mulțumesc Doamna mea draga.
    Datorita dvs Am descoperit și cum sa ma vindec.

  • @Sun-sz4ne
    @Sun-sz4ne 3 роки тому +1

    Extraordinara emisiunea! Multumim doamna Kadar

  • @brindusabara6260
    @brindusabara6260 3 роки тому +2

    Mulțumesc, mă înclin cu recunoștință!

  • @margaretapitic4285
    @margaretapitic4285 3 роки тому +1

    Vă mulțumesc frumos pentru toate emisiunile

  • @corinastefanica8427
    @corinastefanica8427 3 роки тому

    Eu vă admir ,și va sorb cuvintele chiar și alea neortodoxe am ce invata mereu de la dumneavoastră mulțumesc

  • @rusucornelia7816
    @rusucornelia7816 3 роки тому +2

    Multumesc, Edith!
    Admirație! Respect pentru amândouă( Beatrice)
    Vă imbrătisez!

  • @jenijeni8846
    @jenijeni8846 3 роки тому +1

    Sunteti fantastice amandoua...va ambratisez cu drag...multumesc pentru toate informațiile sunt de mare folos..🙏🙏🙏🙏🙏🙏

  • @danielasebe1704
    @danielasebe1704 3 роки тому +2

    Sunteți minunata/minunate❣️
    Multumesc!
    ❤️💛💙

  • @luminitalacramioara9249
    @luminitalacramioara9249 3 роки тому +2

    Va iubesc!Multumesc🙏🙏🙏

  • @nicoletacameliaratoi1221
    @nicoletacameliaratoi1221 3 роки тому +1

    Va multumesc cu recunostinta pentru acest video.Nu e prima data cand va vad impreuna,va ador❤

  • @anastasiu1968
    @anastasiu1968 2 роки тому

    Mulţumesc

  • @ankahagiu201
    @ankahagiu201 3 роки тому +1

    Mulțumesc sânt fericită că eu am lnvatat să lucrez cu mine și să mă descopăr,am lnca foarte mult de lucrat.Multumesc cu recunoștință doamna Edith.🤗♥️

  • @venerablendea3501
    @venerablendea3501 2 роки тому

    Vă iubesc!

  • @mihaelavoichitamaghiar4192
    @mihaelavoichitamaghiar4192 3 роки тому +4

    DRAGA EDITH I-MI PLACE FOARTE MULT FIREA SI STILUL TAU ,MULTUMESC.

    • @alinacurta2736
      @alinacurta2736 3 роки тому +1

      felicitari

    • @alinacurta2736
      @alinacurta2736 3 роки тому

      din cind in cind aveti niste observatii extrem de utile
      nu va lasati deviata de comentariile negative
      va irositi timpuldvs si pe al nostru

  • @magdalenamagdalenas2981
    @magdalenamagdalenas2981 3 роки тому +1

    Draga multora.Sa fiti sanatoase dragelor

  • @getaminerva3353
    @getaminerva3353 3 роки тому +3

    Va multumesc, Edith, Beatrice! Invat atat de multe de la voi, si da,pe mine ma ajuta ca Edith tot repeta, revine, eu chiar daca stiu, am mai auzit informatia, chiar am implementat-o intr-o masura, la un moment dat Edith reia ideea intr-un context si realizez o alta fateta a problemei..Si imi dau seama ca eu chiar aveam nevoie, reiau emisiunea sa inteleg si imi notez... Cat despre voce, da, recunosc, la inceput m-a izbit o tonalitate a vocii lui Edith, dar apoi nu ma mai deranja! Chiar imi este placuta si familiara! iar la un moment dat a si explicat si am inteles ce fenomen se petrece! Va imbratisez!

  • @victorcipriananastasiu5197
    @victorcipriananastasiu5197 3 роки тому +2

    Mulţumesc frumos.

  • @margaretapitic4285
    @margaretapitic4285 3 роки тому

    Vă mulțumesc frumos

  • @danielapuscas4656
    @danielapuscas4656 3 роки тому +1

    Multumesc draga Edith !

  • @mariananicula687
    @mariananicula687 3 роки тому +1

    Mulțumim frumos, Edith! Te iubim!

  • @doinitand7982
    @doinitand7982 3 роки тому +2

    Multumesc!

  • @chirita9533
    @chirita9533 3 роки тому +1

    Mulțumesc !👍❤🌺

  • @cristelageorgescu1825
    @cristelageorgescu1825 3 роки тому +7

    Edith, cat de FRUMOASA esti! Felicitari pentru materialul de calitate si multumesc.

  • @petrutapetrescu3399
    @petrutapetrescu3399 3 роки тому +1

    Multumim frumos!

  • @giorgiananedelcu2915
    @giorgiananedelcu2915 3 роки тому

    Felicitari pt EMISIUNE 🙏🙏🙏💯💯💯💝💝💝👍👍👍

  • @dorinatamas3508
    @dorinatamas3508 3 роки тому +1

    Multumesc mult 🙏❤️🙏

  • @cameliavilculescu9393
    @cameliavilculescu9393 3 роки тому +1

    Multumesc cu recunostinta

  • @Andreea-Cosma
    @Andreea-Cosma 3 роки тому +1

    Mulțumesc ❤️ ❤️ ❤️ ❤️ ❤️ ❤️ ❤️

  • @sabinabeligan4045
    @sabinabeligan4045 3 роки тому +1

    🥰superba si speciala ca intotdeauna❤

  • @florivasi9725
    @florivasi9725 3 роки тому

    Multumesc mult imi place inteleg vorbesti pe intelesul meu

  • @marianastoenescu1255
    @marianastoenescu1255 3 роки тому +1

    Mulțumesc!

  • @bakeryexes1458
    @bakeryexes1458 3 роки тому +2

    MULTUMESC! DR ,EDITH KADAR

  • @claudia-nicoletavarvaruc411
    @claudia-nicoletavarvaruc411 3 роки тому +1

    Mulțumesc!🙏💚🧩

  • @voceaconstiintei9733
    @voceaconstiintei9733 3 роки тому

    Mulţumesc!

  • @opreacatalina1622
    @opreacatalina1622 3 роки тому +2

    Atat de mult isi doreste Edith sa avem aceea intelepciune sa ne facem alegeri bune ca deaia o mai apuca si amocul. Multumim.

    • @EdithKadar369
      @EdithKadar369  3 роки тому +2

      ??????? Draga mea tu știi ce înseamnă amoc? Dacă ți se pare că mă comport ca o persoană bolnavă mental, de ce mă mai urmărești? Sau folosești termeni fără să le cunoști înțelesul?

    • @opreacatalina1622
      @opreacatalina1622 3 роки тому

      @@EdithKadar369 SCUZE acum am vazut .Nu am dorit sa supar.Imi esti draga, scuze inca odata.

    • @EdithKadar369
      @EdithKadar369  3 роки тому +4

      Nu știu de ce credeți voi că mă supăr; nu ești prima persoană care îmi scrie că de ce m-am supărat pentru că am răspuns.
      Draga mea, doar pentru că am răspuns nu înseamnă că m-am supărat, asta este presupunerea ta ( al treilea legământ al toltecilor: NU FĂ PRESUPUNERI INUTILE).
      Răspund ca să aduc lămuriri. Văd că nu ești singura care reacționează doar pentru că am răspuns.
      Am vrut să știu dacă cunoști înțelesul cuvântului, sau ai uitat că sunt medic și știu ce înseamnă; dacă pentru tine sunt nebună sau doar spui vorbe.
      Primul legământ al toltecilor este: FII IMPECABIL ÎN CEEA CE SPUI! Nu folosi cuvinte al căror înțeles și energie nu le cunoști. Efectele pot fi devastatoare.
      Deci nu m-am supărat, am adus lămuriri. :)

  • @ilonageanina8916
    @ilonageanina8916 3 роки тому +1

    Multumesc

  • @ileanaenachi4857
    @ileanaenachi4857 3 роки тому

    Vă salut cu respect
    Vreau sa spun in ce stare Sint eu și nu știu cum să gestionez starea.
    Simt nevoia să mă pedepsesc eu pe mine însumi i în modul asta are repercusiuni și asupra celor dragi

  • @danielaolteanu6580
    @danielaolteanu6580 3 роки тому

    Buna ziua,fiica mea(are 23 ani) si este fff timida cu persoanele din jur.Pot sa ii fac hooponopono! Multumesc!

  • @cameliarusuapostu2201
    @cameliarusuapostu2201 3 роки тому +2

    Da,asa este.Sunt medic si fac garzi intr un spital.In ultima luna au predominat atacurile de panica la ambele sexe.Majoritatea cu hipertensiuni care au cedat foarte greu.la tratamente.

    • @magdalenavladulescu1237
      @magdalenavladulescu1237 3 роки тому +1

      Motivul acestei pandemii,a fost atins!
      Un om anxios,plin de frici,este mai ușor de manipulat și exploatat!

  • @mihaelamarinescu144
    @mihaelamarinescu144 3 роки тому +3

    Multumesc cu recunoștință draga mea, fiecare emisiune sau filmuleț al tău ma face sa conștientizez ceva la mine.

  • @ELENA-232
    @ELENA-232 3 роки тому +2

    Bună dimineața 🤗

  • @auraiontonelli1477
    @auraiontonelli1477 2 роки тому

    💓💡🎀

  • @mateiflorica5802
    @mateiflorica5802 3 роки тому +1

    Mulțumesc

  • @floarecristea7902
    @floarecristea7902 3 роки тому +1

    Eu in clasa a v a am fost la mare , și nu am putut sa stau liniștită pentru că mi a fost frică că moare bunica .

  • @tatianaalexa7168
    @tatianaalexa7168 3 роки тому +1

    🙏🙏🙏❤

  • @mariarachiteanu9681
    @mariarachiteanu9681 3 роки тому

    👏👏👏👏👏👏

  • @Manu-jw4zx
    @Manu-jw4zx 3 роки тому

    🙏❤

  • @grecuroxana5138
    @grecuroxana5138 3 роки тому +1

    Pandemia a scos adevarul din noi
    Din fiecare din noi bineinteles

  • @carmenjecan7880
    @carmenjecan7880 3 роки тому +1

    De ce nu aude lumea? Pt ca dacă am spus cuiva, Mulțumesc! Te iubesc! Nooo, nu se poate. E prea..... simplu.

    • @EdithKadar369
      @EdithKadar369  3 роки тому +2

      Daa, așa e, mulți mi-au spus același lucru: „e prea simplu”. Deci în mintea noastră s-a format ideea că doar complicatul poate ajuta. Așa e. :)

    • @Sun-sz4ne
      @Sun-sz4ne 3 роки тому +1

      Oamenii sunt obisnuiti cu a lupta pentru ceva. Pt multi totul se obtine greu, cu lupta. Nu inteleg cu cine se lupta de fapt

  • @mariasargu4855
    @mariasargu4855 3 роки тому +2

    A ți reușit să descretiti frunțile ! A ți adus ceva ...BUCURIE !
    De ce e greu , năduf , să ieși din întuneric ! Păi mi e clar că unde intră Lumina este mereu de lucru....mereu se vede praful, păianjeni , amprente .....etc... tot timpul e de făcut ceva, de îndreptat , reparat.... În întuneric e comod...băltim...

  • @melinda2510
    @melinda2510 3 роки тому

    Multumesc!