Domnul Isus mi-a dat acest cântec citind pasajul din Marcu 4:36-39. Treceam cu familia prin încercare. Apoi în pandemie locuiam împreuna cu soția la părinții mei să avem grija de ei. Am înregistrat acest cântec singur într-un dulap, să nu deranjez pe cei care dormeau. Doar noaptea puteam înregistra când era liniște în casă. Slăvit să fie Domnul care este la cârma istoriei și prin El totdeauna suntem, mai mult ca biruitori! ISUS ESTE LA CARMA!
Domnule Dan Damian, mulţumim din suflet pentru această cântare şi mulţumim lui Dumnezeu care va inspirat să scrieţi un imn care mângâie şi dă speranţă oamenilor care trec prin furtună... bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze si Duhul Său să lucreze în continuare la inima dvs şi să vă dea inspiraţia de a ne compune noi cântari spre lauda Sa şi spre mântuirea noastră. Cu deosebit respect Cristian Şuteu
1. Până ajungem în casa din cer, Mai sunt furtuni, mai sunt dureri, Dar ne-a promis, în Cuvânt, Dumnezeu, Că e cu noi mereu. R: Să nu te temi, Isus este la cârmă! El nu mai doarme, veghează Dumnezeu! El ceartă vântul și valul din furtună, „Taci, fără gură!” vorbește Dumnezeu. 2. Îmbracă cerul în mii de culori, Stele și lună, soare și nori, Firul de păr știe când nu-l mai ai, Gândul și teama ce-o ai. 3. Pacea divină, venită de sus, În inimă, de la Isus, Domnească-n mintea și sufletul tău, Copil iubit al Său. 🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Multumesc iubite frate Cristian pentru minunatele postari fiti binecuvintati iubiti frati fericiti de la biserica Betel un cor deosebit si un dirijor de exceptie fiti bonecuvintati scumpi frati si surori gby
Amin! Lauda și Gloria fie adusă lui Dumnezeu! Mulțumim pentru această cântare de încurajare și de conștientizare a faptului că Isus mereu este la cârmă. S-ar schimba multe dacă atunci când Domnul vorbește, noi am primi fără să comentăm. Domnule Gigi, fiți ocrotit de Dumnezeu, untdelemnul să vă fie mereu umplut de El și orice necaz ar pătrunde în sufletul dvs., Păstorul cel blând să vă audă de oriunde ați striga. Fie ca disponibilitatea și dăruirea dvs. să fie răsplătite cu daruri cerești, încununate de întâlnirea în Împărăție cu Mântuitorul, unde vom cânta o veșnicie. Domnule Cristi, har și sănătate preaiubitei dvs. familii.
Domnul Isus mi-a dat acest cântec citind pasajul din Marcu 4:36-39. Treceam cu familia prin încercare. Apoi în pandemie locuiam împreuna cu soția la părinții mei să avem grija de ei.
Am înregistrat acest cântec singur într-un dulap, să nu deranjez pe cei care dormeau. Doar noaptea puteam înregistra când era liniște în casă. Slăvit să fie Domnul care este la cârma istoriei și prin El totdeauna suntem, mai mult ca biruitori! ISUS ESTE LA CARMA!
Domnule Dan Damian, mulţumim din suflet pentru această cântare şi mulţumim lui Dumnezeu care va inspirat să scrieţi un imn care mângâie şi dă speranţă oamenilor care trec prin furtună... bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze si Duhul Său să lucreze în continuare la inima dvs şi să vă dea inspiraţia de a ne compune noi cântari spre lauda Sa şi spre mântuirea noastră. Cu deosebit respect Cristian Şuteu
Ador cintarea asta de cînd a-ții fost la ORADEA --BBSO!
FI-ȚI BINECUVÎNTAT ȘI O BINECUVÎNTARE PE UNDE VE-ȚI UMBLA❤❤❤
Fantastic text,
Sublim si Domnul Isus sa fie Binecuvântat si Lăudat pt Lucrarea Mâinilor Sale atat de minunate!
1. Până ajungem în casa din cer,
Mai sunt furtuni, mai sunt dureri,
Dar ne-a promis, în Cuvânt, Dumnezeu,
Că e cu noi mereu.
R: Să nu te temi, Isus este la cârmă!
El nu mai doarme, veghează Dumnezeu!
El ceartă vântul și valul din furtună,
„Taci, fără gură!” vorbește Dumnezeu.
2. Îmbracă cerul în mii de culori,
Stele și lună, soare și nori,
Firul de păr știe când nu-l mai ai,
Gândul și teama ce-o ai.
3. Pacea divină, venită de sus,
În inimă, de la Isus,
Domnească-n mintea și sufletul tău,
Copil iubit al Său.
🙏🏻🙏🏻🙏🏻
❤
Lăudat să fie Isus Hristos care este cu noi și este la cârmă! Să nu te temi niciodată! Fiți binecuvântați!
Vá rog sá puneti partitura.dacá se poate
Dumnezeu sa va binecuvânteze întreaga biserică
Cea mai frumoasa cantare!
Multumesc iubite frate
Cristian pentru minunatele postari fiti binecuvintati iubiti frati fericiti de la biserica
Betel un cor deosebit si un dirijor de exceptie fiti bonecuvintati scumpi frati si surori gby
Amin! Lauda și Gloria fie adusă lui Dumnezeu! Mulțumim pentru această cântare de încurajare și de conștientizare a faptului că Isus mereu este la cârmă. S-ar schimba multe dacă atunci când Domnul vorbește, noi am primi fără să comentăm. Domnule Gigi, fiți ocrotit de Dumnezeu, untdelemnul să vă fie mereu umplut de El și orice necaz ar pătrunde în sufletul dvs., Păstorul cel blând să vă audă de oriunde ați striga. Fie ca disponibilitatea și dăruirea dvs. să fie răsplătite cu daruri cerești, încununate de întâlnirea în Împărăție cu Mântuitorul, unde vom cânta o veșnicie. Domnule Cristi, har și sănătate preaiubitei dvs. familii.
Fiți binecuvîntați frații mei...toată prețuirea bisericii Bethel Tg-Mureș
Îmi doresc să vin la biserică la dumneavoastră! În concediu, cu ajutorul Domnului, vom traversa țara și vom veni.
Domnul să vă binecuvănteze fraților ,Amin
Fiti binecuvantati de Domnul nostru Isus ❤
Sublim. Frumos, ordine și disciplină.
Doamne'ajută'vă!!!!
Glorie Lui!
Fiti binecuvantati!
Maravilhosa a interpretação de voces por favor legende essa musica para o portuges moro no Brasil
Superb, Dumnezeu să vă binecuvînteze!
Domnul sa va Binecuvinteze!
God is great ❤
Dumnezeu e cu noi❤
Pana ajungem in casa din cer
Exact la timp❤❤❤😔
Sublim❤❤❤❤
Muzica cereasca..Mulțumesc.
Glorie Glorie lui Dumnezeu! Suveran in Univers, ṣi peste orice suflare !!!
Frumos🙏🏻❤️
❤
Foarte frumos ! Slava domnului .
Cum as putea face rost de partitura ?
Daca imi lasati o adresa de mail sau un numar de telefon, va trimit cu drag partitura. O zi binecuvantata sa aveti!
@@CristianSuteuBAB
Ați primit mail ?
@@timsav544 Nu am primit... adresa mea de mail: cristiansuteu2006@yahoo.com
Pacea Domnului! Unde pot găsi partitura?
Daca imi lasati o adresa de mail sau un numar de telefon, va trimit cu drag partitura. O zi binecuvantata sa aveti!