Mulți dintre cei ce se numesc creștini sunt numai oameni morali. Ei au respins acel dar care era singurul care putea să-i facă în stare să onoreze pe Hristos, reprezentându-L în lume. Lucrarea Duhului Sfânt este pentru ei o lucrare străină. Ei nu sunt împlinitori ai Cuvântului. Principiile cerului care-i deosebesc pe aceia care sunt una cu Hristos, de aceia care sunt una cu lumea, aproape nu se mai văd la ei. Cei care se numesc creștini, nu mai sunt deloc un popor separat și deosebit. Linia de despărțire nu se mai vede. Oamenii se supun lumii, practicilor, obiceiurilor și egoismului ei. Biserica a trecut de partea lumii în călcarea Legii, când de fapt lumea ar fi trebuit să se alăture bisericii ascultând de Lege. Biserica se întoarce zilnic spre lume. PDH 315.3
"Ei nu știu de ce cred adevărul; doar pentru că și alții l-au crezut și ei au luat de bun că acesta este adevărul. Nu pot să prezinte un motiv rațional pentru care cred. Mulți au îngăduit ca mintea să le fie umplută cu lucruri de importanță minoră, iar interesul lor veșnic a trecut pe locul al doilea. Sufletul lor este pipernicit și șchioapătă, în ceea ce privește dezvoltarea spirituală. Ei nu-i luminează și nu îi zidesc pe alții, prin experiența lor sau prin cunoștința pe care era privilegiul și datoria lor să o obțină. Puterea și echilibrul îi însoțesc pe cei care sunt creștini sinceri, autentici." 2M 631.1
Sabat binecuvîntat și fericit Domnul fie lăudat și slăvit amin Domnul să vă binecuvinteze pe toți Amin Frate am copii în Germania, și am înțeles că sunteți pastor în Germania, îmi puteți spune unde în Germania Băiatul meu este în Hamburg, și fata în Hanovar, ei nu sunt la, credință încă, și leaș sune să meargă la dumneavoastră acolo, dacă am înțeles eu bine Harul și Pacea Domnului Isus Hristos să fie cu voi toți Amin Și să
Mulți dintre cei ce se numesc creștini sunt numai oameni morali.
Ei au respins acel dar care era singurul care putea să-i facă în stare să onoreze pe Hristos, reprezentându-L în lume.
Lucrarea Duhului Sfânt este pentru ei o lucrare străină.
Ei nu sunt împlinitori ai Cuvântului.
Principiile cerului care-i deosebesc pe aceia care sunt una cu Hristos, de aceia care sunt una cu lumea, aproape nu se mai văd la ei.
Cei care se numesc creștini, nu mai sunt deloc un popor separat și deosebit. Linia de despărțire nu se mai vede. Oamenii se supun lumii, practicilor, obiceiurilor și egoismului ei.
Biserica a trecut de partea lumii în călcarea Legii, când de fapt lumea ar fi trebuit să se alăture bisericii ascultând de Lege. Biserica se întoarce zilnic spre lume.
PDH 315.3
Amin
Amin❤😢
🙏🏻
Amin 🙏
🙏🏻
Sabat binecuvintat tuturor Amin
Mulțumim, la fel vă dorim!
AMIN!
🙏🏻
Amin
Cu adevărat doar prin biblie și spiritul profetic putem înțelege fenomenul care se întâmplă astăzi în biserică sub privirile noastre!
Aşa este!
🙏🏻
Amin.
🙏🏻
Domnul să ne ajute în toate compartimentele vieții noastre...
Amin!
Amin amin
🙏🏻
Amín 🙏
🙏🏻
"Ei nu știu de ce cred adevărul; doar pentru că și alții l-au crezut și ei au luat de bun că acesta este adevărul. Nu pot să prezinte un motiv rațional pentru care cred. Mulți au îngăduit ca mintea să le fie umplută cu lucruri de importanță minoră, iar interesul lor veșnic a trecut pe locul al doilea. Sufletul lor este pipernicit și șchioapătă, în ceea ce privește dezvoltarea spirituală. Ei nu-i luminează și nu îi zidesc pe alții, prin experiența lor sau prin cunoștința pe care era privilegiul și datoria lor să o obțină. Puterea și echilibrul îi însoțesc pe cei care sunt creștini sinceri, autentici." 2M 631.1
Sabat binecuvîntat și fericit Domnul fie lăudat și slăvit amin
Domnul să vă binecuvinteze pe toți Amin
Frate am copii în Germania, și am înțeles că sunteți pastor în Germania, îmi puteți spune unde în Germania
Băiatul meu este în Hamburg, și fata în Hanovar, ei nu sunt la, credință încă, și leaș sune să meargă la dumneavoastră acolo, dacă am înțeles eu bine
Harul și Pacea Domnului Isus Hristos să fie cu voi toți Amin Și să
Noi locuim în zona de sud a Germaniei, pe lângă Passau.
Amin
AMIN!
🙏🏻
Amín 🙏
🙏🏻
Amín 🙏
🙏🏻
Amín 🙏
🙏🏻
Amín 🙏
🙏🏻
Amín 🙏
🙏🏻
Amín 🙏
🙏🏻