Mulțumesc frumos pentru această etalare!A fost foarte adevărat tot ce ați spus.Acum am înțeles adevăratul sens al acestei relații, suntem sufletește împreună, dar poate niciodată nu vom putea fii împreună, nu suntem nici pe departe vindecați, nu am învățat ce trebuia sa învățăm. Și cel mai interesant mi sa părut faptul că această suferință care într-adevăr ne macină pe amândoi așa trebuie să fie ,să se întâmple, și asa va fi ,dacă Divinitatea așa a decis,așa va fii. Împreună dar separat !!!Chiar așa este știu că bunul Dumnezeu, are un plan care diferă de așteptările și credințele noastre.Astazi am înțeles pe deplin această conexiune ,și am înțeles ca nimic nu se va întâmpla cu noi împreună, ci separat ne vom purta în gândurile noastre .Este hotărât lucru ca așa va fi.!O zi frumoasă!❤❤❤
Așa este s a întîrziat și nu mai exista viitor la ce a făcut el aștept doar un simplu Iartă mă de la el după care să meargă fiecare pe drumul său sa ne ducem crucea fiecare separat mulțumesc din ❤️
Frumos totul este exact Sintem departe unul de altul pentru că Sint în concediu Uite Tonia Universul mai încurcă ițele și el De aceia mereu zic că atunci cînd treci prin uragane vine Universul te poartă unde nu ai visat Te pune în situații ce de nu e de plins e de rîs Acum la vârsta mea pot zice că da Universul se joacă cu inimile oamenilor
Vă ascult cu mare atenție sfatul eu mă regăsesc în tot ce spuneți e născut pe data de 9 nu neam cunoscut personal doar pe rețelele de socializare el este din străinătate eu sunt Vărsător el Balanță nu știu ce să fac el dorește să facă o relație cu mine dar eu am fost într-o relație este mai tânăr ca mine cu 11ani ani eu am o frică de el dacă e sincer cu mine vă mulțumesc pentru sfat vă ascult cu mare atenție sfatul vă doresc o zi binecuvântată
Adevărat tot ceia ce a făcut în favoarea sa este o persoana foarte mirasava un personaj diabolic și copilul e în aceiași data de naștere și la aceiași ora 29 și sunt cam aceiași
Daca aceasta divinitate ,dă suferință ,atunci este ceva mârșav ,nu exista .Am fost creați ,atuncati ,aici pe pământ , să ne facem penitenta în libertate . Ce răspuns poate fi pt exemplu : ,,să plătești carma pe neam ,, De ce un suflet , care poate nu- și cunoaște străbunii ,să plătească carmă .Și multe altele . Divinitatea ,este o minciună ,pt ca umanii sa se teamă . Mai se spune : suntem creați după chipul și asemănarea lui d(zeu).Adică un zeu . Daca acest dzeu ar exista ,nu ar mai exista războaie ,omoruri ,etc .Înseamna că acest dzeu ,este incapabil ,să facă bine . Te urmăresc cu drag Tonia 😘
Divinitatea este în tine ! Teai născut cu el...nu încerca să găsești un vinovat....eu nu vam vorbit nici de biserica și nici de dumnezeu...observa ca aveți mult de lucru cu dumneavoastră...foarte mult.

DUMINICĂ BINECUVÂNTATĂ..MULȚUMESC CU RECUNOȘTINȚĂ..PUPICI ❤❤❤❤
Mulțumesc frumos rezonez ❤
Multumire si binecuvintari! 💥💥💥💥💥💯💯👏👏👏🙏🙏🙏❤❤❤
Vă mulțumesc pt etalare ,seara frumoasa să aveți ! ❤❤❤
La revedere, vă inbratisez cu drag ! ❤❤❤
Buna, buna doamna , Tonia ! ❤❤❤
Adevărata foarte adevărat
Așa este s a întîrziat și nu mai exista viitor la ce a făcut el aștept doar un simplu Iartă mă de la el după care să meargă fiecare pe drumul său sa ne ducem crucea fiecare separat mulțumesc din ❤️
Doamne, sunt nascuta pe 17 sept! Va multumesc!
Pe. 17 septembrie este și Luna plina in pesti?
Bună dimineața, asta a fost etalarea mea
Mulțumesc
Buna ziua stimata doamna ❤❤
Guten Morgen ❤
Va urmăresc și imi face o deosebita placere sa va ascult, mai ales ca rezonez mai mereu cu etalarile dvs.❤❤
Ai dreptate aștept să vină dar nu il mai vreau
Multumesc frumos ,asta nu-i da o scuza ca dacă a avut o copilărie rea sa ma chinuie pe mine ,nu are niciun drept sa fie toxic cu mine .
Bună dimineata!❤
❤❤❤ bună dimineața
Buna dimineața ❤❤
Frumos totul este exact Sintem departe unul de altul pentru că Sint în concediu Uite Tonia Universul mai încurcă ițele și el De aceia mereu zic că atunci cînd treci prin uragane vine Universul te poartă unde nu ai visat Te pune în situații ce de nu e de plins e de rîs Acum la vârsta mea pot zice că da Universul se joacă cu inimile oamenilor
Vă ascult cu mare atenție sfatul eu mă regăsesc în tot ce spuneți e născut pe data de 9 nu neam cunoscut personal doar pe rețelele de socializare el este din străinătate eu sunt Vărsător el Balanță nu știu ce să fac el dorește să facă o relație cu mine dar eu am fost într-o relație este mai tânăr ca mine cu 11ani ani eu am o frică de el dacă e sincer cu mine vă mulțumesc pentru sfat vă ascult cu mare atenție sfatul vă doresc o zi binecuvântată
Adevărat tot ceia ce a făcut în favoarea sa este o persoana foarte mirasava un personaj diabolic și copilul e în aceiași data de naștere și la aceiași ora 29 și sunt cam aceiași
Ba da eu sint bolnava ,obosita,stresata,se poate sa fie si el la fel