EIDOS Foundation
EIDOS Foundation
  • 8
  • 114 691
SPECIAL TALK | Final Sezon 1 | DEZBATEREA DESPRE NEVOIA DE... DEZBATERE
Schimbul constructiv de idei, față în față, cu argumente și cu un eventual câștigător al acesui “duel” a devenit o idee aproape ciudată in Romania.
Așa cum a reieșit și din câteva dezbateri din prima seria EIDOS Talks - la care au participat, anul acesta, peste 30 de jurnaliști, antreprenori și membri ai societății civile -, din păcate ce i se prezintă publicului ca fiind interviuri cu oamenii cheie din stat sunt, adesea, doar discuții pre-negociate iar politicienii din toate partidele urmează exemplul dat chiar de la vârful Statului Român, de Președinția României, o instituție unde conferințele de presă sunt rare, aparițiile Președintelui în interviuri sunt inexistente iar dezbaterile reale, chiar și cele dinaintea alegerilor, au fost - în mare parte - anulate.
Totuși, ca să nu uităm complet cum ar putea arăta o Românie normală, unde politicienii ar ajunge în vârful structurilor de putere și pe baza unor dezbateri reale de idei, am invitat la EIDOS Talks cinci tineri care să ne ofere un exemplu despre cum ar putea să arate o discuție constructivă, civilizată, argumentată pe o temă de interes public real.
Întrebări-cheie :
• Sunt dezbaterile reale absolut necesare într-o democrație?
• A anulat explozia social-media și iluzia conectării directe și dezbaterea în bule ideea de dezbatere în sensul real al cuvântului?
• Ar trebui sau nu să fie aceste dezbateri chiar obligatorii din punct de vedere legal, pentru candidați sau această posibilă obligativitate intră în conflict chiar cu principiile democratice?
Invitații ediției speciale EIDOS Talks sunt:
============ ARBITRU ȘI MODERATOR ============
• SERBAN PITIC. Face debate de peste 13 ani, este în prezent antrenor al echipei naționale de liceeni a României, președinte al ARGO, debater și arbitru internațional de dezbateri. E Campion Oxford IV 2014, Sfert Finalist Campionatul European 2014, Zagreb, Campion Open-ul Facultății de Drept 2014, Cluj și dublu Campion al Turneului Campionilor, în 2013 și 2015
============ ECHIPA AFIRMATOARE ============
• LAURA DRAGOI. Dublă participantă la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice (WSDC) in Scoția (2011) si Africa de Sud (2012), campioană Bucharest Cup 2014, finalistă ESL (English as a second language) la Oxford IV 2014 și campioană ARGO Open 2012. Este antrenor-asistent al lotului Național pentru Campionatul Mondial de Dezbateri Academice.
• ALEXANDRU DĂNESCU. După o carieră de succes în dezbateri care i-a oferit șansa să devină student la facultăți de top precum Sciences Po și UCL, Alex ajută lotul național de la distanță cu teme și training-uri online. Fiind el însuși membru al lotului din 2018, Alex speră ca ajutorul pe care îl oferă lotului din postura de antrenor să ducă la un rezultat mai bun pentru România la Campionatul Mondial decât cel atins de echipa sa în 2018.
============ ECHIPA NEGATOARE ============
• FLAVIA NEGOESCU. Flavia a început cariera în dezbateri în 2002. A participat la prima competiţie de debate la campionatul internaţional de dezbateri din Nad Aleji, Cehia, unde a obţinut locul 2 la vorbitori. În 2006 a obţinut locul 2 în clasamentul pe echipe la competiţia naţională de dezbateri în format Karl Popper. Câteva rezultate notabile: vicecampioană naţională, vicecampioană internaţională la ESL - LSE Open din Marea Britanie şi Finalistă a Turneului Campionilor ediţia 2013.
• DAVID MOSCOVICI. Deţine un masterat în Drept European şi este vicecampion mondial EFL de la WUDC Cork 2009, Campion Bucharest Cup 2012, câştigător ESL al Oxford IV 2014 şi câştigător al Turneului Campionilor 2015. A fost de mai multe ori membru al echipei naţionale pentru campionatul mondial cât şi antrenor al acesteia. David activează că trainer de debate şi public speaking pentru ARDOR şi ca game designer pentru Critique Gaming.
Urmărește acest epidos și află.. cine a câștigat. Mulțumim pentru timpul investit în EIDOS Talks - Sezonul 1. Vă amintim că puteți vedea seria completă pe site-ul eidostalks.org.
====== Mulțumiri speciale și sponsorului principal UniCredit Bank și reprezentanței Comisiei Europene în România - fără de care nu era posibil acest proiect ========
Переглядів: 19 891

Відео

EIDOS Talks | Ep. 6: BANI PENTRU JURNALISM. Cine, cum și de ce finanțează informarea noastră corectă
Переглядів 37 тис.2 роки тому
În ultimul episod EIDOS Talks din acest prim sezon vorbim despre bani. Banii esențiali pentru investițiile în dezvoltarea unui ecosistem jurnalistic solid. Dilema-cheie: cine trebuie să finanțeze jurnalismul și care este modelul economic etic pentru susținerea dezvoltării ecosistemului media, câtă vreme presa care abordează subiecte importante, de interes public, nu aduce mari audiențe deci e o...
EIDOS Talks | Ep. 5: JURNALISM și NOILE TEHNOLOGII: CUM ARATĂ VIITORUL ȘTIRILOR
Переглядів 15 тис.3 роки тому
Explozia tehnologiei care a adus și la explozia canalelor media și a tuturor posibilităților de divertisment și informare - UA-cam, TikTok, Instagram, Twitch, Netflix, HBOGO etc - s-a suprapus peste „old media” și a redus dramatic timpul fizic disponibil pentru informare pe subiecte „plictisitoare” precum alegeri, propuneri legislative, sociale etc. Drept urmare, decizia de vot e luată tot mai ...
EIDOS Talks | Ep. 4: FACT CHECKING și nevoia de educație media (nu doar în școli)
Переглядів 18 тис.3 роки тому
În noul context dominat de haosul informațional din spațiul media, nu doar tinerii ci și toți actorii din scena publică au nevoie de înțelegerea locului și rolului jurnalismului precum și de dezvoltarea abilității de a distinge o informație legitimă și/sau de interes public de o dezinformare ori fake news. Nevoia de educație media este acută pentru toate părțile implicate: politicieni și funcți...
EIDOS Talks | Ep. 3: INVESTITORI ÎN JURNALISM. De la „moguli”, la trusturi media și noile start-ups
Переглядів 10 тис.3 роки тому
În ultimele trei decenii, primele după dispariția monopolului informațional din comunism, jurnalismul din România a trecut de la etapa boemă a anilor 90, la profesionalizarea dar și „mogulizarea” din anii 2000. Mari grupuri media occidentale dar și investitori locali au venit și plecat apoi, iar criza economică globală din 2008-2009 s-a suprapus cu schimbarea obiceiurilor de consum de media și ...
EIDOS Talks | Episodul 2 | INTERESUL PUBLIC vs. SECRETELE STATULUI
Переглядів 4,7 тис.3 роки тому
Moderator: Cristian LEONTE | PROTV - “România, Te Iubesc!” Invitați jurnalisti: · Diana ONCIOIU | DELA0 · Alex NEDEA | RECORDER · Mirela NEAG | LIBERTATEA · Attila BIRO | RISE Project Invitați politicieni (in ordinea reacțiilor): · Vasile Dîncu | PSD, inițiator L. 544 (real-time) · Florin Cîțu | PNL, prim-ministru (post-editare) · Dan BARNA | USR-PLUS, vicepremier (post-editare) De ce această d...
EIDOS Talks | Episodul 1 | JURNALISM ÎN ROMÂNIA: CREDIBILITATE vs. DISCREDITARE
Переглядів 9 тис.3 роки тому
Moderator: Claudiu Pândaru |DIGI 24 și Republica.ro Invitați: • Cristian Tudor-Popescu | DIGI24 și REPUBLICA • Cătălin Tolontan | LIBERTATEA și GSP • Paul RADU | OCCRP și RISE Project • Cosmin Savu | PROTV „România, Te Iubesc!” De ce o dezbatere despre decrediblizarea presei și “deturnarea” jurnalismului? Cercuri de interese diverse și tot mai bine finanțate profită de criza financiară a jurnal...
MANIFESTO. De ce EIDOS Talks?
Переглядів 1 тис.3 роки тому
_Jurnalismul, un element esențial al funcționării democrației prin informarea corectă și echilibrată a cetățenilor, trece printr-o perioadă foarte dificilă. _În haosul informațional digital și audiovizual actual, generat de algoritmii optimizați pentru vizualizări și volum, nu pentru o corectă informare, cât și de o industrie TV aflată permanent sub presiunea economică a nevoii de a livra cifre...

КОМЕНТАРІ

  • @Verbsdescribeus
    @Verbsdescribeus Місяць тому

    Jurnalismul din România e în decădere continuă, foarte puține voci au mai rămas credibile...

  • @givanatoma6730
    @givanatoma6730 2 роки тому

    tare frumos

  • @givanatoma6730
    @givanatoma6730 2 роки тому

    ascult

  • @CentyLox
    @CentyLox 2 роки тому

    Este a doua oara cand eu personal caut "reclama" de pe youtube separat ca sa vizionez intregul continut. Apreciez efortul vostru si KUWTGW 👏🏻👏🏻👏🏻

  • @AdrianPanciu
    @AdrianPanciu 2 роки тому

    E usor de pe margine. Eu zic mai bine sa mergeti sa faceti pipi.

  • @Mosaic1911
    @Mosaic1911 2 роки тому

    Ce as reprosa ambelor tabere e ca echipa afirmatoare a sustinut cu tarie niste idei ce tin mai degraba de idealism (concret, ce au sustinut ei, culmea, nu se intampla nici macar in cele mai consolidate democratii precum cea din UK sau SUA). Pe de cealalta parte, echipa negatoare a tins sa sustina ca detine adevarul absolut si ca afirmatiile de genul "in toate cazurile/toti oamenii/toti canditatii" nu fac decat sa induca ideea de preconceptie/stereotip, si nu cea de gandire critica (analiza la rece + obiectivitate).

  • @Mosaic1911
    @Mosaic1911 2 роки тому

    Contrar opiniei mele initiale, dupa finalul dezbaterii am decis ca as alege echipa negatoare (desi tocmai ei au sustinut ca oamenii tind sa ramana cu aceeasi preconceptie ante si post dezbatere, haha). Felicitari!

  • @johnikuvy
    @johnikuvy 2 роки тому

    Bravo! Generația noastră va aduce mari schimbări în România 🙏

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 2 роки тому

      Speram. Pentru ca generatia noastra (40+) a ratat asta. Bafta voua!

  • @sorinancuta3934
    @sorinancuta3934 2 роки тому

    Dle Stanca ar fi interesanta o serie de dezbateri despre acest nou cancer comunist numit political correctness si care e metastazat in marile democratii si care are deja efecte si la noi.dar nu cred ca unicredit si nici macar comisia europeana ar fi de acord...

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 2 роки тому

      Bună, specificul U100 este legat de tehnologie dar e o temă interesantă în viitor, mulțumim.

  • @nicutdrag
    @nicutdrag 2 роки тому

    Despre MANIPULAREA INFORMATIONALA a "beneficiarilor" informatiei publicate de jurnalisti nimeni nu a spus nimic!!!...In toate scolile de Jurnalism (prea multe, se pare, intrucat avem mult prea multi jurnalisti acum in cautare de obiect al municii) la disciplina Stiinta Comunicarii se invata despre metodele, tehnicile si instrumentele de MANIPULARE a societatii si a membrilor ei prin informatie exagerata, deformata, inselatoare, mincinoasa, inventata, ascunsa, etc... Despre cele aproape o suta de titluri de carti traduse si publicate la noi in ultimii 30 de ani exclusiv privind MANIPULAREA INFORMATIONALA iarasi nu s-a spus nimic....Asa au aparut si la noi in aceste ultime 3 decenii inventiile de import denumite CLICK BAIT, BOT, INFLUENCER, ANALYST, etc. - toate prea putin sau deloc utile societatii dar care, probabil, aduc practicantilor suficienti bani... As propune jurnalistilor sa ia in considerare nu numai banii pe care doresc sa-i castige sau primeasca pentru serviciile lor ci mai ales CERINTELE, NEVOILE SI ASTEPTARILE CONSTRUCTIVE SI BENEFICE ALE MEMBRILOR SOCIETATII, IN BENEFICIUL ACESTEIA, IN ANSAMBLU... Felicitari si multumiri jurnalistilor de investigatie care si-au asumat un rol necesar, oportun, util si - sper - asumat eficace! Nevoile unora de senzational, scandal, barfa, cancan, etc. - care sunt decisive in determinarea audientelor de post TV si generarea de noi contracte de publicitate - sunt deosebit de nocive intrucat se incadreaza in mai multe cicluri vicioase generatoare de regres pentru Romania! Stiu jurnalistii ca in lume exista si se practica si cercurile virtuoase, generatoare de progres, total absente INCA in societatea romaneasca (din ignoranta, suficienta, etc.)???.

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 2 роки тому

      E doar o dezbatere dintr-o serie in care punem pe scena exemplele de “asa da”. Vor urma si altele. In plus presa are o caracteristica unica: spre deosebire de altele se auto-urmareste si critica. Nu se apara in bloc. Ar fi si ridicol, la cate orientari si diversitate exista: interesul publicului nu al patronatului sau politicului ori economicului trebuie sa primeze, insa. Asta e cheia la care trebuie raportat tot.

  • @MrUltrasilvanus
    @MrUltrasilvanus 2 роки тому

    Exemplu perfect (facand abastractie de miile de alte video-uri de pe YT) de cocalarism intelectual. voi evidentiati perfect tipologia romanului frustrat, incastrati perfect in caracterul vostru sintagma "sa moara capra vecinului" dar e ok...voi aveti 1500 vizualizari dar va raportati la alta nisa...cat de penibil sa fie? Cartarescu si altii ar trebui sa faca la fel si sa fie frustrati ca altii fac bani cu nemiluita din dedicatii intr-o seara cantand ce canta... incredibil cum, oameni care fac investigatii foarte bune, ies din carapace si scot romanul autentic , plin de frustrari din ei P.S. Malin Bot e seful vostru :)

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 2 роки тому

      Nu e vorba despre asta. Gasiti aici o explicatie din alt unghi - si care e de fapt problema de baza: >>> ua-cam.com/video/NgaKjt9mRZs/v-deo.html Multumesc pt comentariu.

  • @e-m-i-l4647
    @e-m-i-l4647 2 роки тому

    Eu ma gandeam la o noua institutie independenta sau o ramura cu destinatie specifica al departame tului de justitie. Oarecum in completare DNA care sa aiba scopul de a aduna informatiile si de a le grupa si trimite spre procesare de justitie. Un rol esentia ar fi verificarea informatiilor si in acelas timp sa ofere suport si protectie. Un fel de protejare a martorilor pentru whistleblowers. Idea e sa ai mediul necesar unde cetatenii, in special angajatii din institutii sa poata semnala derapajele fara sa le fie frica si poate sa si apuce sa vada ca efortul lor da roade.

  • @sorinancuta3934
    @sorinancuta3934 2 роки тому

    Minunata seria!ca sa fac o comparatie cinica acum cand scriu sunt 108 vizualizari.tzanca uraganu a doua zi avea 1mil.+cetateanul avand acelasi timp dar fiind bombardat de digital prefera videoclipurile cat mai condensate si cat mai scurte.acestea au cel mai mult succes.ca tot ati vorbit de piramida,marea parte a ei este formata din oamenii care sunt predispusi la cancan,informatie superficiala etc.deci,totul se reduce la EDUCATIE...

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 2 роки тому

      Multumim foarte frumos. Conteaza.

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 2 роки тому

      Asa e, am explicat problema si din alt unghi, aici: >>>> ua-cam.com/video/NgaKjt9mRZs/v-deo.html

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 2 роки тому

      Între timp s-au mai adunat vizualizări dar firește nu e genul de subiect și format care să își propună vreodată să ajungă un subiect de masă. Nu în România :)

    • @sorinancuta3934
      @sorinancuta3934 2 роки тому

      @@dragosstanca3568 se aduna ca si ep anterioare au peste 15000 parca.de,cand sa dai si atatea like.uri,cand sa vezi si clipurile cu pisici,cand sa faci si live.cum spuneati,timpul e acelasi😀

  • @moarteapetrecerii
    @moarteapetrecerii 3 роки тому

    Beniiiiiiii😍🚀

  • @monnik2001
    @monnik2001 3 роки тому

    Felicitări pentru aceste conversații. Atât de necesare, atât de binevenite!

  • @Adevaruride
    @Adevaruride 3 роки тому

    Jenant rau ce-au facut Barna si Citu, cum n-au avut co@|3 sa vina sa vorbeasca cu astia, dar trimit mesaje dupa aia. Josnic rau... PS: sa nu-i mai dati Mirelei Neag sa bea inainte de emisiune ! :))

  • @Nicolae-Iorga-Vaslui
    @Nicolae-Iorga-Vaslui 3 роки тому

    E o instulta pentru Diana Oncioiu, Mirela Neag, si Alex Nedea, sa fie pusi in aceeasi categorie cu Biro Attila de la Rise. Omul ala nu este "jurnalist", este un vasal de-al serviciilor de informatii, lor le pupa bocancul si aia ii dau "Servite", publica doar ce are voie si ce ii cer aia !

  • @MrRaztvi
    @MrRaztvi 3 роки тому

    Din pacate moderatorul a facut ca emisiunea sa fie un haos total. Nu a stiut sa lase oamenii sa vorbeasca, s-a intamplat ca unii sa vorbeasca peste altii, ideea pornea undeva si pe parcurs se transforma intr-o idee total diferita. Also, cum a semnalat putin mai sus, prea multe "glumite", parca eram la standup si comentau unii din public peste comediantul de pe scena. Primele 2 episoade au fost moderate muuuuult mai profesionist

  • @dublude
    @dublude 3 роки тому

    Ati castigat un subscriber, apreciez continutul de calitate!

  • @raresgheorghe4393
    @raresgheorghe4393 3 роки тому

    Mulțumesc pt continutul de inalta calitate! Beni este un adevarat vizionar si este o placere sa il ascult de fiecare data.

  • @ProfesoriiTrasniti
    @ProfesoriiTrasniti 3 роки тому

    Felicitari pentru acest proiect. Este extraordinar!!! Profesorii Trasniti va saluta !!!

  • @SergiuMunteanu
    @SergiuMunteanu 3 роки тому

    lol. de ce e alb negru?

  • @radoo86
    @radoo86 3 роки тому

    Felicitari pentru aceasta emisiune, mai vrem astfel de episoade si cu alti jurnalisti independenti.

  •  3 роки тому

    Mi-ar fi placut sa mai ascult dezbaterea dintre jurnalisti inca vreo ora. Oare ati putea prelungi episoadele cu inca o ora? Pare ca tot ce apare in media este timeboxed, adica niciodata nu se aloca suficient timp ca temele de discutie sa fie cu adevarat elaborate. Toate emisiunile de valoare se termina cu mesajul "timpul nostru a expirat", gata emisiunea, tocmai cand incepe sa devina interesanta. Pacat. Pe de alta parte va felicit pentru ca macar faceti astfel de emisiuni. Succes si spor!

  • @alexandru-grigvulpe6583
    @alexandru-grigvulpe6583 3 роки тому

    Faina si utila discuția & expertiza. Cred că însăși explozia consumului digital trebuie privita putin critic. Iar în junglă asta fiecare s-a adaptat cum a putut pana acum. Epocă reglementărilor abia începe. Dincolo de print și televizor, care oricum pe termen lung se pare ca se vor depopulariza progresiv, ne putem oare imagine alte forme de media offline? Merci și cheers!

  • @FaTaL7793
    @FaTaL7793 3 роки тому

    Îmi place ce se întâmplă , la cât mai multe episoade ! ( m-am abonat ) 👍🏻👏🏻✌🏻

  • @TheCristiCmc
    @TheCristiCmc 3 роки тому

    Tolontan... Deja vu

  • @TheCristiCmc
    @TheCristiCmc 3 роки тому

    Sunt curios care sunt argumentele pentru care cineva ar da dislike la asta...

  • @TheCristiCmc
    @TheCristiCmc 3 роки тому

    De ce nu se investesc mai multi bani in promovarea acestor discutii??? De ce nu vede toata lumea treaba asta???

  • @TheCristiCmc
    @TheCristiCmc 3 роки тому

    Va rog sa il invitati si pe Malin Bot. Sunt tare curios de discutie.

    • @spunepebune1844
      @spunepebune1844 3 роки тому

      NU. Scopul emisiunilor astora e sa fie DE CALITATE !

    • @TheCristiCmc
      @TheCristiCmc 3 роки тому

      @@spunepebune1844 Pai da. Sa fie de calitate. Se vorbeste despre independenta presei, iar Malin Bot, aparent, militeaza pentru asta.

  • @TheCristiCmc
    @TheCristiCmc 3 роки тому

    Trebuie neaparat sa introduceti subtitrari in alte limbi. Neaparat.

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 3 роки тому

      Mulțumim pentru sugestie, e un efort destul de mare, resurse încă nu chiar dar vom încerca.

  • @fyngolnoldor4891
    @fyngolnoldor4891 3 роки тому

    Mi se par extrem de interesante aceste conversatii organizate de EIDOS insa simt nevoia sa critic acest episod. Moderatorul este absolut execrabil, intrerupe flow-ul interlocutorului sa faca glumite proaste de parca ar fi o conversatie la bere in doi, simte nevoia sa se bage in seama rezumand spusele celorlalti inainte ca acestia sa-si termine ideea, etc. In plus, domnul Toader este absolut penibil, el este in fapt un invins refugiat in alta tara care vine si da lectii de democratie si presa cu o aroganta complet nejustificata.

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 3 роки тому

      Mulțumesc pentru feedback, vom tine cont la următoarele episoade.

  • @anchetespeciale2658
    @anchetespeciale2658 3 роки тому

    Raluca Turcan, paravanul teologului de la IM care halește secrete de stat. Demențial!

  • @thealienist4112
    @thealienist4112 3 роки тому

    19:40 Raspunsul simplu este ca nu avem presa, iar voi faceti parte din ea! Ati rastogolit raspunsurile mai rau ca niste politicieni.

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 3 роки тому

      Avem presa pe care ne-o permitem ca societate, îndrăznesc să spun că mai bună decât societatea per ansamblu în acest moment. Dacă chiar nu am avea ... Liviu Dragnea ar fi fost președintele României azi.

    • @thealienist4112
      @thealienist4112 3 роки тому

      @@dragosstanca3568 mda..sunt de acord cu societate influenteaza presa sau presa influenteaza societatea. Ca societatea sa se poata schimba trebuie informata corespunzator. Liviu Dragnea, PSD, AUR sunt si au fost posibili datorita presei care se invarte dupa portofel.. dar nu orice fel de portofel, ci din ala imputitm, mafiot. Iar aceasta presa ''mai buna per ansamblu decat societatea'' ne duce de ani buni spre groapa sapata de fosti comunisti, actuali politicieni.

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 3 роки тому

      @@thealienist4112 Generalizarea nu e niciodata o idee buna :)

    • @thealienist4112
      @thealienist4112 3 роки тому

      @@dragosstanca3568 Generalizez atunci cand stiu ca 99% din presa este asa :))

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 3 роки тому

      @@thealienist4112 Focusul nostru e, în cazul ăsta, pe acel 1% pe care ne-am dori să îl vedem a fi 10, apoi 20 și 90% ;)

  • @alexandru-grigvulpe6583
    @alexandru-grigvulpe6583 3 роки тому

    Would be nice some subtitles, even automated. Great initiative!

    • @alexandru-grigvulpe6583
      @alexandru-grigvulpe6583 3 роки тому

      Btw, excelent talk and great initiative. Would be indeed interesting to focus more on new media startups & finance models, but also on that new zone called #blockchain4NGOs (socio-cultural initiatives & investigative journalism) :)

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 3 роки тому

      Thanks we'll do in the future!

  • @viorelcernateanu1372
    @viorelcernateanu1372 3 роки тому

    un amalgam de idei si citate inutile cu niciun rezumat clar aproape ca vorbiti unu peste altu "prezentatorul inutil sau ce este dansul" sariti din subiect in subiect fara sa sintetizati o idee doua concreta in care credeti cat despre presa domnul din noua zeelanda a zis ceva concret dupa revolutie si bine a facut v-a reprosat ca nu ati scris despre lucru acesta. aveti drum lung de parcurs sa vorbiti de principi de la care nu va abateti sa va numiti jurnalisti, sa nu mai spun ca am constatat cu stupoare ca uni asa numiti "jurnalisti" care apar pe sticla pe posturi de succes nici macar nu au facultatea de jurnalist ridicol.

    • @alexandru-grigvulpe6583
      @alexandru-grigvulpe6583 3 роки тому

      De acord cu partea ca ar merge o sinteza. Dar mesajul e totuși implicit, e nevoie de reglementare fiindcă altfel apar abuzuri. Totuși, cinic, legile există, ba chiar sunt prea multe. Problema e implementarea si monitorizarea. :)

  • @ionutbz1
    @ionutbz1 3 роки тому

    E prima dată când aud de Sergiu Toader, dar din conversația asta... stilului lui de comunicare e foarte greu de digerat

    • @sonia.d.andras
      @sonia.d.andras 3 роки тому

      Mi-ar fi plăcut într-adevăr să ascult o conversație fără întreruperi. De aceea nu prea ascult astfel de dezbateri de la noi, în mod normal, și dacă nu sunt de acord cu ceea ce spune partenerul de dezbatere, îl aștept să-și termine ideea și spun ce am de spus când îmi vine rândul.

  • @floryosman7093
    @floryosman7093 3 роки тому

    Invitații voștri fac niște greșeli de exprimare halucinante. Este adevărat ca atunci când emisiune nu este regizata ne putem aștepta la gafe, dar.....sincer am pretenții pentru ca pare ca sunteți considerați oameni cu experienta și cu studii.

  • @andreiguianu7986
    @andreiguianu7986 3 роки тому

    Alex Nedea a spus de un ghid facut de recorder pentru a vedea achizitiile publice ale diverselor institutii, ar putea sa lase un comentariu cu clipul respectiv? Nu e chiar asa de evindent:)).

    • @eidosfoundation8154
      @eidosfoundation8154 3 роки тому

      Salut, Alin, credem ca la asta se referea: recorder.ro/ghid-de-utilizare-al-sistemului-electronic-de-achizitii-publice-platforma-care-iti-arata-cum-sunt-cheltuiti-banii-tai/

    • @andreiguianu7986
      @andreiguianu7986 3 роки тому

      Multumesc :)

  • @TheMetinish
    @TheMetinish 3 роки тому

    Aveti de gand sa il aduceti in emisiune si pe jurnalistul Malin Bot?

  • @TheMetinish
    @TheMetinish 3 роки тому

    V-ați gândit sa il aveti ca si invitat pe jurnalistul Malin Bot?

    • @eidosfoundation8154
      @eidosfoundation8154 3 роки тому

      Salut, Alin! Nu, nu avem in plan o astfel de invitatie.

    • @TheMetinish
      @TheMetinish 3 роки тому

      se leaga de notorietate? sau care mai exact ar fi criteriul? nu incerc sa fac aluzii.

    • @eidosfoundation8154
      @eidosfoundation8154 3 роки тому

      @@TheMetinish Din punctul nostru de vedere, nu s-au potrivit temele, dar ramanem deschisi si multumim de propunere. :)

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 3 роки тому

      @@TheMetinish Activismul via social media e putin mai îndepărtat de core journalism, pe care îl avem noi în vedere, dar rămânem deschisi, e un subiect de dezbatere și e posibil să îl abordam și invitam și pe dl. Bot - dacă va accepta formatul. Ne dorim să generăm un dialog constructiv pe aceste teme și să încercăm sa aflam și noi unde începe și unde se termină jurnalismul în interesul public. Mulțumim pt sugestie!

  • @FaTaL7793
    @FaTaL7793 3 роки тому

    Interesant episod , invitați de calitate , felicitări! Ar fi interesat să-i invitați și pe domnii de la Recorder sau pe Dragoș Patraru chiar și pe Radu Banciu

    • @eidosfoundation8154
      @eidosfoundation8154 3 роки тому

      Multumim!

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 3 роки тому

      Recorder sunt prezenți în 3 episoade din cele filmate pana acum. Subscribe for more. Și colegii menționați sunt în discuție.

  • @bogdantrasnea1901
    @bogdantrasnea1901 3 роки тому

    Super format. Ar fi interesant un episod despre decaderea poate chiar dispariția sportului în România

  • @soc831
    @soc831 3 роки тому

    Si eu consider ca Rise si-a batut joc de Dan Barna si de sansa si speranta multora de a nu-l mai avea 5 ani pe ficus. Si eu cred ca Rise a fost cumparat/constrans. Am citit aproape tot articolul lor, imens de lung, nu mi s-a parut nimic gresit. Ai voie in business sa faci afaceri cu familia, nu e ca la stat unde e conflict de interese. Era greu daca asteptau sa treaca alegerile si dupa aceea sa publice articolul? Erau dovezi incontestabile de crima de a trebuit publicat atunci? Basescu acum e anchetat. La fel, daca Barna iesea Presedinte, putea fi anchetat dupa. Sau ii vedeam caracterul daca renunta la imunitate (Klaus a zis in 2014 ca o va face si nu a facut-o deci e un mincinos). Daca se va da NUP de catre DNA, inseamna ca Rise e o mizerie, alaturi de Antene, Romania TV. Scuzele vor fi inutile.

    • @dragosstanca3568
      @dragosstanca3568 3 роки тому

      Subiectul semnalat e legitim, demersul jurnalistic e legitim, Dvs. puteți trage concluziile. E un compliment nemeritat pt RISE să se creadă că motivul pierderii alegerilor de Dan Barna ar fi fost acea anchetă - să fim serioși, diferența de voturi a fost imensă.

  • @CodruVrabie
    @CodruVrabie 3 роки тому

    eu mă bucur enorm că există genul ăsta de conversații, mai ales pe aceste 3 subiecte, care mi-s tare dragi și-n care (sau pentru care) am lucrat timp de 22 de ani--accesul la informații, transparența decizională și protecția avertizorilor :) însă mi se pare că-i important să căutăm soluții _împreună_! conversația asta nu avea cum să ia în considerare și dificultățile reale ale oamenilor din administrație, pentru că oamenii aceia nu au fost prezenți ori reprezentați :( deci formatul conversației n-ar fi putut bifa criteriul „împreună” :( iar mie mi-e important să ne dăm seama, tot împreună, că o mulțime de abuzuri au în spate un istoric de _neputință_, iar această neputință provine din felul în care este organizată administrația... parafrazez o butadă veche: un pește nu se poate cățăra în copac; dacă-i ceri peștelui, în mod repetat, să se urce în copac, el își va găsi aliați care să dărâme copacul în apă, moment în care îți va arăta că, formal, se află deja în copac; noi vom acuza abuzul și cârdășia prin care a fost dărâmat copacul, însă rădăcina răului e tocmai faptul că-i cerem unui pește să se urce într-un copac :( cu alte cuvinte, statul român și instituțiile sale nu au nici organizarea, nici capacitatea administrativă, nici calitatea intelectuală care să permită funcționarea corectă privind accesul la informații, transparența decizională, participarea publicului la luarea deciziilor :( continuând metafora, prea mulți pești sunt siliți să se urce în copaci :( avertizorii și sursele jurnaliștilor ne ajută doar să aflăm când se mai dărâmă un copac, dar asta nu ne-ajută să rezolvăm problema de fond :( dacă e cineva dornic să trecem peste genul ăsta de iritări și să discutăm despre problemele și soluțiile de fond, eu sunt dispus să-mi investesc energia, timpul și resursele :) următorii 2 ani chiar sunt cruciali pentru a face acest pas înainte, dar nu am eu căderea să ridic vreun steag și să spun veniți după mine, că n-o să mă asculte nimeni... prin urmare, invit oamenii care chiar au căderea _să ridice steagul_ și să facă publică o astfel de _chemare_, iar eu voi fi prezent! [mă bucur că-n episodul ăsta au apărut și doamnele, pentru că primul episod, care-a fost realizat numai cu bărbați, nu-mi dădea prea mari speranțe--dar e bine că învățăm împreună, publicul și realizatorii ;) ]

    • @niaroma2375
      @niaroma2375 3 роки тому

      Pai statul Roman nu are nici capacitatea sa protejeze datele personale ale oamenilor, cer date personale pe e-mail, sesizarile nu sunt protejate informatic ( orice prost poate sa stie cine o sesizat ceva impotriva autoritatilor) , orice functionar public poate sa intre in sistemul de date personale fara aprobare( credeti sau nu eu stiu si solutia opriri unui astfel de lucru).

  • @08TheMidnight
    @08TheMidnight 3 роки тому

    Ar fi interesant un episod despre secretele și interesele corporațiilor.

  • @alinharagus
    @alinharagus 3 роки тому

    Felicitari pentru emisiune. Inevitabil la un moment dat o sa o chemati si pe dna Emilia Sercan. Sunt convins

    • @eidosfoundation8154
      @eidosfoundation8154 3 роки тому

      Multumim! Dna Emilia Sercan are multe spus si cu siguranta in viitor vom incerca sa facilitam o conversatie care s-o implice.

    • @alinharagus
      @alinharagus 3 роки тому

      @@eidosfoundation8154 Eu va multumesc.

  • @berarpaul
    @berarpaul 3 роки тому

    Da, ne trebuie alt moderator. Primul moderator. Era mult mai calm. Era mai "in control". Inteleg ca invitatii nu sunt de calibrul lui ctp. In afara de tipul de la rise, ceilalti sunt pe langa. Nu critic, sebsibililor. Ajustati-va la cap. Multumiri pentru dialog. Multumiri pentru ca a-ti sarit in ajutorul nostru, eso dialog, sau cum v-oti ve fi numit.

  • @eusebiumarian3662
    @eusebiumarian3662 3 роки тому

    Unde se duce Alex Nedea ma duc si eu stiind ca e ceva interesant 🤣 , frumos si interesant materialul 💪💪

    • @eidosfoundation8154
      @eidosfoundation8154 3 роки тому

      Multumim! Da, Alex Nedea e unul dintre cei mai buni jurnalisti de investigatie pe care-i avem. Continua sa-l urmaresti si sa ne urmaresti.:)

  • @iulianghinea
    @iulianghinea 3 роки тому

    Felicitări pentru aceasta întâlnire!