Delta Dunării News - Hoinar prin Deltă
Delta Dunării News - Hoinar prin Deltă
  • 260
  • 2 172 005
Norvegia. Pescuit și călătorii
Norvegia sau „Țara Fiordurilor” este una dintre țările cele mai bogate din lume, cu un nivel de trai și civilizație foarte ridicat.
Pe lângă chemarea miturilor și istoriei vikingilor, peisajele naturale spectaculoase, aurora boreală și arhipelagul de insule Svalbard constituie principalele atracții turistice.
Dar să nu uităm de pescuit!
Iată că am avut șansa de a pescui și de a mă simți extraordinar pe aceste ape poate mai puțin cunoscute nouă românilor.
Episodul de azi condensează frânturi din experiențele trăite în cele 12 zile petrecute la Gursken, un fiord din vestul Norvegiei situat în apropiere de perla turistică, orașul Alesund, supranumit „Veneția Nordului”.
Sper ca cei care intenționează să viziteze Norvegia să găsească aici informații de folos pentru că acesta a fost și scopul acestor filmări.
Țin să le mulțumesc cumnaților mei, Nicu, Marci și, desigur, domnișoarei „G” pentru găzduirea călduroasă și pentru tot ce au făcut ca această călătorie să fie posibilă!
Să nu uităm să iubim și să ocrotim natura!
Music:
Infinite Perspective de la Kevin MacLeod este licențiată în baza unei licențe Creative Commons Attribution 4.0. creativecommons.org/licenses/by/4.0/
Sursă: incompetech.com/music/royalty-free/index.html?isrc=USUAN1500024
Artist: incompetech.com/
Talky Beat de la Twin Musicom este licențiată în baza unei licențe Creative Commons Attribution 4.0. creativecommons.org/licenses/by/4.0/
Sursă: www.twinmusicom.org/song/265/talky-beat
Artist: www.twinmusicom.org
God Be With You Till We Meet Again de la Chris Zabriskie este licențiată în baza unei licențe Creative Commons Attribution 4.0. creativecommons.org/licenses/by/4.0/
Sursă: chriszabriskie.com/dtv/
Artist: chriszabriskie.com/
Angevin - Thatched Villagers de la Kevin MacLeod este licențiată în baza unei licențe Creative Commons Attribution 4.0. creativecommons.org/licenses/by/4.0/
Sursă: incompetech.com/music/royalty-free/index.html?isrc=USUAN1200110
Artist: incompetech.com/
Переглядів: 4 819

Відео

Atunci când te chinuie ciortăneii
Переглядів 3,5 тис.21 день тому
Scenariu de coșmar pentru pescarii la Dunăre din zona Tulcea. Puzderie de ciortănei au invadat apele alungând peștele mare. Chiar și în condițiile acestea, cu un crap mai mărișor la 4-5 ore, am „reușit” performanța de a rata două exemplare. Poate din cauza cârligelor mărimea 4 sau poate din cauza nepriceperii iar scorul ciortani-crapi capturați a fost: 20-0! Să nu uităm să avem grijă de Deltă ș...
Sfârșit de august pe Canalul 36
Переглядів 7 тис.Місяць тому
Cum poți să ratezi un caras proaspăt prins și gătit pe malul apei?! Să nu uităm să avem grijă de Deltă și să iubim natura! Aceia dintre dumneavoastră ce au disponibilitatea de a susține acest canal pot utiliza facilitățile UA-cam direct pe clipurile respective sau pot dona și/sau sponsoriza pe numele Fundația La Porțile Deltei, CIF 13507928, în conturile: Lei - RO09BTRLRONCRT0227952502 Euro - R...
Frații ciortani
Переглядів 4,3 тис.Місяць тому
Ciortani unul după altul, așa se poate caracteriza o partidă de pescuit la Dunăre în care am capturat 12 crăpceni, dar la final lucrurile s-au schimbat și am prins unul notabil. Să nu uităm să avem grijă de Deltă și să iubim natura! partener: tng-outdoor.ro
Primii crapi, iulie 2024
Переглядів 4,6 тис.2 місяці тому
🐟Odată cu scăderea nivelului Dunării s-au arătat și primii crapi. 👉Chiar dacă doi forțoși m-au păcălit, scăpând inexplicabil din cârlig, am reușit să prind două exemplare mai măricele dintre multitudinea de ciortănei flămânzi fugiți din bălți spre apa mai rece a fluviului. Unul dintre cei doi a fost și prânzul delicios, prăjit direct pe mal, asortat cu roșii și mujdei de usturoi. 👉Pe lângă aceș...
Biban cu sos de sezon
Переглядів 3,4 тис.2 місяці тому
🐟Bibanul prins pe canalul Litcov a făcut deliciul unui preparat mult așteptat, dar pe malul Dunării. 🔥Într-o interpretare personală, în nota Hoinar prin Deltă, am gătit peștele cu sos de roșii iar la sfârșit lămâia și mărarul au adus savoarea la superlativ.🍅Cred că merită încercat! 😉Deși am pescuit pe o apă într-o scădere abruptă, surprizele nu s-au lăsat așteptate, ba chiar au fost plăcute! 🤝S...
Un somotei la tigaie
Переглядів 6 тис.2 місяці тому
E păcat să nu gătești un pește proaspăt prins chiar pe malul Dunării. Iată așa s-a întâmplat cu o moacă ce a fost prăjită la foc de lemne și asortată cu bine-cunoscutul mujdei de usturoi dobrogean, sarmuzac. Să nu uităm să avem grijă de Deltă și să iubim natura! partener: tng-outdoor.ro
Știuci și gastronomie la Crișan, iunie 2024
Переглядів 10 тис.2 місяці тому
O săptămână petrecută în Delta Dunării nu este numai un bun motiv de recreere, ci și de rezonanță aproape simbiotică cu natura și frumusețile unice ale acestui ținut, o întâlnire cu oameni faini și o bucătărie unică. Am pescuit pe lacurile Lumina, Miazăzi, Doha (Lung) și Bogdaproste. Aparent, populația de știucă s-a refăcut, dar mai este mult până acolo. Faptul că am reușit să capturăm 60-70 de...
Pe unde pescuim în Delta Dunării
Переглядів 7 тис.3 місяці тому
Pescuitul recreativ în Delta Dunării și modul în care este privit de autorități, relativ la exploatarea fără milă a resurselor acestui ținut unic este insuficient reglementat. Hărțuirea pescarilor care vin să se recreeze in natură trebuie să înceteze. În opinia mea, trei lucruri trebuie să avem în vedere: 1. Curățenia și igienizarea locurilor de pescuit; 2. Respectarea dimensiunilor capturilor;...
Prima zi de pescuit, 2024
Переглядів 11 тис.3 місяці тому
Prima zi de pescuit în Delta Dunării, după prohibiția 2024. Pe lângă plăcerea de a captura cele câteva moace și avați ne-am ales cu un weekend relaxant și am discutat despre proaspăta lege a pescuitului (L. 176/2024). Un act normativ tipic dâmbovițean care lasă loc de multe interpretări iar pentru zona Deltei Dunării intră în conflict cu legea rezervației lăsând loc de largi și subiective inter...
Începem un nou sezon de pescuit, 2024
Переглядів 5 тис.3 місяці тому
Prohibiția pe Brațul Chilia s-a ridicat cu o săptămână mai devreme față de data stabilită pentru încheierea restricțiilor la pescuit, respectiv 7 iunie 2024. Cum să ratezi o ieșire pe apele bătrânului fluviu?! Ușor morocănos ne-a oferit câteva moace, dar alții au fost mai norocoși, probabil și mai insistenți. Am discutat despre intenția ARBDD de a autoriza câteva locuri de campare în deltă și d...
Cum se pescuiește scrumbia de Dunăre
Переглядів 62 тис.4 місяці тому
Episodul de azi este dedicat pescuitului la scrumbie iar protagonistul este Vasilică, un pescar comercial care activează pe sectorul de Dunăre de la Mila 35. La o singură aruncare de plasă am capturat 175 de scrumbii, dar și un sânger de cca 7-8 kg. Să nu uităm să avem grijă de Deltă și să iubim natura! partener: www.tng-outdoor.ro/ Puteți să ne susțineți activitatea prin redirecționarea, gratu...
Începe prohibiția pe Brațul Chilia
Переглядів 4,9 тис.5 місяців тому
După această ieșire ne așteaptă pe toți două luni lungi de prohibiție. Lungi, dar necesare! Asta nu-i împiedică pe unii ca în această perioadă să prindă zeci de tone de pește, iar cu o medie raportată la ARBDD de 1 dosar penal pe lună, dimensiunea interesului autorităților în stârpirea braconajului din Delta Dunării este ușor de ghicit. Materialul aduce și câteva noutăți cu privire la branding-...
O scrumbie delicioasă
Переглядів 6 тис.5 місяців тому
Greu cu peștele pe vremea asta, cel puțin în zona Tulcea. În schimb am savurat prima scrumbie de Dunăre pe anul 2024, o adevărată delicatesă așteptată de în fiecare an de mulți pofticioși. Să nu uităm să avem grijă de Deltă și să iubim natura! partener: www.tng-outdoor.ro/ Puteți să ne susțineți activitatea prin redirecționarea, gratuit, a 3,5% din impozitul pe venit completând formularul aflat...
Afacerea sturionul
Переглядів 6 тис.6 місяців тому
Despre cum nu reușesc „specialiștii” să prindă femele de sturion pescuind „științific”, și asta nu de ieri de azi, ci de ani de zile. Statistica ultimilor 13 ani: www.deltadunariinews.ro/stiintific-incpdm-bucuresti-nu-a-capturat-in-doi-ani-nici-o-femela-de-sturion/ Să nu uităm să avem grijă de Deltă și să iubim natura! partener: www.tng-outdoor.ro/ Puteți să ne susțineți activitatea prin redire...
Zi frumoasă pe Arhipencu
Переглядів 4,5 тис.6 місяців тому
Zi frumoasă pe Arhipencu
Ciorbă de biban în coajă
Переглядів 5 тис.6 місяців тому
Ciorbă de biban în coajă
La Partizani
Переглядів 6 тис.7 місяців тому
La Partizani
Accident naval în cotul Dunării, la Tulcea
Переглядів 3 тис.7 місяців тому
Accident naval în cotul Dunării, la Tulcea
D'ale pescuitului deltaic (II)
Переглядів 4,7 тис.7 місяців тому
D'ale pescuitului deltaic (II)
Crap pe varză
Переглядів 3,7 тис.7 місяців тому
Crap pe varză
Ape mari
Переглядів 3,5 тис.7 місяців тому
Ape mari
Stuful din deltă declarat furaj. Votul legii, 12 aprilie 2024
Переглядів 5998 місяців тому
Stuful din deltă declarat furaj. Votul legii, 12 aprilie 2024
Ordinul de prohibiție 2024. Malasolcă de știucă
Переглядів 6 тис.8 місяців тому
Ordinul de prohibiție 2024. Malasolcă de știucă
„Mirajul deltei”, 2024. Expoziție de artă plastică sub semnătura Cicerone Ciobanu
Переглядів 7378 місяців тому
„Mirajul deltei”, 2024. Expoziție de artă plastică sub semnătura Cicerone Ciobanu
„Floricele" de ianuarie
Переглядів 3,7 тис.8 місяців тому
„Floricele" de ianuarie
La păstrăvărie
Переглядів 3,5 тис.8 місяців тому
La păstrăvărie
Scordolea și saramură de merluciu
Переглядів 3,5 тис.8 місяців тому
Scordolea și saramură de merluciu
Decembrie. 2 zile relaxante
Переглядів 3,2 тис.9 місяців тому
Decembrie. 2 zile relaxante
-3 C
Переглядів 5 тис.9 місяців тому
-3 C

КОМЕНТАРІ

  • @olteanudamian5339
    @olteanudamian5339 День тому

    Salutare! Știți careva cum este apa acum pe Chilia?

    •  21 годину тому

      Tulbure și în creștere.

    • @olteanudamian5339
      @olteanudamian5339 21 годину тому

      Ok ms👍

  • @GheorgheRosca-ol1xh
    @GheorgheRosca-ol1xh 8 днів тому

    Cine a spus,,din om faci pescar,dar din pescar om nu mai faci,a avut dreptate felicitări pentru 🎉partida de pescuit

  • @marianadumitru8522
    @marianadumitru8522 13 днів тому

    Salut Ovidiu!

  • @ioanmarinelspatar1089
    @ioanmarinelspatar1089 13 днів тому

    Cred că ai probleme

  • @mariannica8029
    @mariannica8029 15 днів тому

    Super vacanță! Felicitări pentru filmări!

  • @TheGAGAo9
    @TheGAGAo9 15 днів тому

    Vă urmăresc cu mare drag și înțeleg mare noastră pasiune. Pescuitul. Din filmul dumneavoastră îmi lipsește Buni . Cu tot respectul Buni ca prietenul meu. Când merg la pescuit. Mi-ar face plăcere să facem un pescuit, împreună să îi aducem pe amândoi. 😂 Domne ferește.

  • @Pescuit...boala-grea
    @Pescuit...boala-grea 15 днів тому

    Va salut cu maxim respect! Apropo de ce spuneati despre sistem..... VA ROG FRUMOS sa explorati Austria! Daca aveti posibilitati si chef de experienta si pescuit super original si salbatic.... pai incercati ceva in apropiere😊 O sa ramaneti impresionat! Din toate punctele de vedere😊 Multa sanatate va doresc si tot timpul fir intins 🎣

  • @pit7235
    @pit7235 15 днів тому

    Super!🐟🐟🐟

  • @sobibor5269
    @sobibor5269 15 днів тому

    Da Da Da...👏👍🤗

  • @alf3071
    @alf3071 15 днів тому

    ce misto cred ca e sa prinzi macrou si sa-l faci proaspat pe gratar

  • @MsCatalinm
    @MsCatalinm 15 днів тому

    Frumos material, mulțumesc pentru timpul petrecut cu filmarea și editarea pentru a ne arată aceste imagini minunate! Numai bine!

  • @alf3071
    @alf3071 15 днів тому

    o tara cu 100 de ani inaintea romaniei

  • @savuemilcristian2865
    @savuemilcristian2865 15 днів тому

    Super concediu 🎉🎉🎉🎉🎉

  • @nicusorionita8674
    @nicusorionita8674 16 днів тому

    Va salut din Norvegia!! Locuiesc aici de 24 de ani si da,este o tara superba!! Sanatate multa !!

  • @liuseagrigoriu1611
    @liuseagrigoriu1611 16 днів тому

    Spectaculos vlogul! Frumoase locuri! Impresionează totul! Partide la pescuit wow! 👏 Mă bucuram împreună cu DVS de capturile ce le aveati...🌊🌊🦈🦈🌊🌊👍🤗

  • @Fishing_Mod
    @Fishing_Mod 16 днів тому

    Super pescuit un alt stil cred ca fiecare pescar ar vrea să încerce,felicitări vacanță plăcută.🎣🎣🎣

  • @savacalina4114
    @savacalina4114 16 днів тому

    🎣🎣🎣🦈🦈🦈👍👍👍🇷🇴🇷🇴🇷🇴🫶🫶🫶🥀🥀🥀💗💗💗💙💙💙

  • @The25Macallan
    @The25Macallan 16 днів тому

    Cand esti turist e frumos. Cand traiesti acolo te lovesti de toate problemele, si au destule.

    • @nicusorionita8674
      @nicusorionita8674 16 днів тому

      Locuiesc aici de 24 de ani si iti pot spune ca nu sint probleme !! O seara buna!!

  • @floringmm68
    @floringmm68 16 днів тому

    LIKE 44 SI DISTRIBUIRE ! SALUTARE !

  • @nanuviorel1233
    @nanuviorel1233 16 днів тому

    Buna ziua. Super filmul, la fel ca si restul din Delta. Foarte frumoase peisajele. Foarte interesant pescuitul in Norvegia cu pesti pe care ii gasim, la noi, doar congelati:). Aventura traita cu adevarat....Am totusi o intrebare/nelamurire despre un subiect ce nu se incadreaza ca idee si subiectul filmelor. In anumite filme, mai ales in cele actuale, sunetul se aude, in mare parte a filmarii doar mono. Stiti cumva despre acest aspect? Nu am aceasta problema la alte filmulete de pe youtube sau la prea putine. Recunosc ca am mai cautat si eu pe la setari si nu am gasit nimic. Repet, la anumite filmulete se aude doar mono si nu chiar tot filmuletul ci in special cand vorbiti dumneavoastra si explicati. O si de la lavaliera...Multumesc si scuze ca am scris asa mult dar imi pare rau sa ma uit la asa filmulete extraordinare in locuri mirifice si sa aud doar intr-o casca...Succes in tot ceea ce faceti!

    • @chemareasalbaticiei
      @chemareasalbaticiei 16 днів тому

      @@nanuviorel1233 am observat si eu ceva ciudat la sunet si nu stiam ce e.

  • @nicolaestanica4
    @nicolaestanica4 16 днів тому

    Ai in tine bucuria unui copil care primește ceva ce și-a dorit de mult și a primit..

  • @vasilep.8200
    @vasilep.8200 16 днів тому

    Băi da' urât mai e in Norvegia,nu tu înjurături,nu tu gunoaie,nu tu miros de urină pe la colțuri,nici țigăneli, cocalari,bombardieri, țepari, miștocari .. sunt de-a dreptul înapoiați 😂😂😂

  • @moisemanole8702
    @moisemanole8702 16 днів тому

    Vă doresc sănătate multă și fire.ntinse

  • @Victor-ix9rm
    @Victor-ix9rm 16 днів тому

    e ceva special al locuit timp de 1 anu acolo din curte dadeam la peste ear un vis :D

    • @alf3071
      @alf3071 15 днів тому

      de ce nu mai stai acolo?

    • @Victor-ix9rm
      @Victor-ix9rm 15 днів тому

      @@alf3071 fericirea e langa familie , era anul 2017 aveam 2 copi de 4 si 2 lucram acolo sotia nu a fost de acord sa locuim acolo. si credema poti fi in ori-ce paradis daca nu ai liniste in familie.

  • @chemareasalbaticiei
    @chemareasalbaticiei 16 днів тому

    Frumos, si eu visez sa ajung in tarile nordice sa pescuiesc, in Norvegia, Finlanda si Suedia 😁

    • @vasilep.8200
      @vasilep.8200 16 днів тому

      Keep dreaming!!! 😂

    • @chemareasalbaticiei
      @chemareasalbaticiei 16 днів тому

      @@vasilep.8200 o sa ajung eu si acolo, am planuri mari...sa merg sa campez in astfel de locuri si sa pescuiesc 😁

    • @vasilep.8200
      @vasilep.8200 16 днів тому

      @@chemareasalbaticiei succes!!

    • @vasilep.8200
      @vasilep.8200 16 днів тому

      @@chemareasalbaticiei sunt abonat si la tine

    • @chemareasalbaticiei
      @chemareasalbaticiei 15 днів тому

      @@vasilep.8200 stiu, multumesc 😁

  • @PaulCiornenchi
    @PaulCiornenchi 17 днів тому

    Va salut. Mulțumim ca spuneți lucrurilor pe nume,păcat că nu mai sunt și alți că dumneavoastră fire zbuciumate pe viitor

    •  17 днів тому

      Mulțumesc pentru încredere! Lucrurile trebuie arătate și explicate. Triumful imposturii este aproape!

  • @makmak4000
    @makmak4000 17 днів тому

    👍👍👍

  • @adrianburdujan1340
    @adrianburdujan1340 18 днів тому

    Felicitarile mele, dom Ovidiu! Fain si cu ciortaneii...ai avut activitate, nu gluma! 🤓

    •  18 днів тому

      Mulțumesc! Chiar nu am filmat tot, puzderie.

  • @AutoSport-j8d
    @AutoSport-j8d 19 днів тому

    Va salut cu respect ,pt ca nu va lăsați intimidat de nesimțirea ARBDD. Au pus niște reguli aberante..inumane. Constrang pescarii sportivi din toate părțile pana vor renunța. Auzi regula tampita: ciortanul trebuie sa aibă 40cm "de la baza cozii". Ăștia cu baza cozii cred ca locul lor era la coada vacii... Cei cu plasele au secatuit delta de peste...pun plase și ziua și noaptea ..si arbdd se face ca nu ii vede. Domnule...sa nu conteniti în a spune mereu adevărul despre aceste abuzuri ale celor care conduc barbar . Auzi regula:" ai voie sa iei un singur peste pe zi dacă măsoară 40cm.Deci în 2zile dacă stai..te întorci cu 2pesti . Rușine sa le fie. Mai bine puneau o taxa mai mare pt pescuit ...si te lasă să iei tot ce prinzi...ca nu e dunarea lor..ci e a tuturor. Problema este ca au lăsat canalele sa se colmateze...si pestele întrat fuge înapoi în Dunăre ca pe canale nu găsește apa adâncă ca sa ramana. Va salut..si va doresc multa sănătate și putere de a face fata tuturor provocarilor venite atât de la străini.. cat și din partea celor apropiați. SUCCES. VA URMARESC CU DRAG PT CA SUNTETI SINGURUL CARE AVETI EXPERIENTA SI VECHIME IN ZONA SI IN ALE DELTEI...CHIAR DACA AU INCERCAT UNII SA VA COPIEZE ..DAR NU AU STOFA...CUM AR FI:" LANSETA CU LUNETA" SI INCA UN MAGAR CARE SE NUMESTE "HOINARUL DELTEI" CARE A CAUTAT SA PUNA UN NUME ASEMANATOR CU AL DVS PT A AVEA VIZUALIZARI CAT MAI MULTE. PT MINE SI PT ALTII CARE STIU SA APRECIEZE AUTENTICUL..VETI RAMANE NUMARUL 1 AL DELTEI DE LA UN CAPAT LA ALTUL. RESTUL SUNT IMPRESII . TOATE CELE BUNE!!!.

    •  18 днів тому

      Mulțumesc pentru aprecieri! Adevărat, ARBDD protejează „interesele” localnicilor, dar nu și pe cele ale mediului. Modalitatea la îndemână - de imagine falsă a fost să discrimineze pescarii recreativi și iubitorii de natură punând în antiteză, cu premeditare, pescuitul comercial - câștigător oricum, cu cel recreativ. Ori, așa ceva contravine legilor române și celor europene. Se poate vedea cu ușurință inclusiv prin numărul și specificul amenzilor aplicate turiștilor - peste 90%, deși aceștia au un impact anual de numai 10% din totalul impactului antropic în Delta Dunării. probabil se cred tare deștepți cu tertipurile astea. De aceea și imaginea publică este praf! În legătură cu cel menționat care încearcă să-ți însușească identități pentru obținerea de beneficii, apreciez că a făcut-o intenționat și voi reacționa în consecință.

  • @mihai.r-beekeeper5694
    @mihai.r-beekeeper5694 19 днів тому

    Salut Ovi. Doamne cata dreptate ai doar ca auzim doar noi, impatimitii. Am banuit ca se ajunge aici dupa ce au "implementat" legi fara noima si fara socoteala. Asa s-a intamplat si anul trecut, niciun crap de retinut, numai gradinita. Sa vedem anul asta. Sanatate multa si sa auzim numai de bine. ua-cam.com/video/k8uXuq_VxxU/v-deo.html, l-ati vazut?

    •  18 днів тому

      Nea, Mihai, crapii din clip sunt irelevanți. E demonstrat aici că boilesurile sunt preferate porumbului, dacă momești cu boilesuri. Sănătate!

    • @mihai.r-beekeeper5694
      @mihai.r-beekeeper5694 18 днів тому

      Foarte posibil. Eu fiind mai hodorigit raman la vechile obiceiuri😉👍🐟🧜‍♀

  • @eduardnico1342
    @eduardnico1342 19 днів тому

    Delta Dunării =dezastru pe linie

  • @MarianMamasa
    @MarianMamasa 19 днів тому

    Si la Galati la fel cu digu

  • @MarianMamasa
    @MarianMamasa 19 днів тому

    Te respect

  • @iosipcosty
    @iosipcosty 20 днів тому

    Salutare Ovidiule te inervezi ca vrei sa faca treburi si treburi am ajuns In Romania dupa 19 ani si am gasit vai samar si A1 e intrerupta nau fost in stare so continue toate Nationalele sunt praf , Fara cuvinte si vor ca tineretul sa se intuarca acasa . RUSINE MARE . asta e Conducerea no intereseaza de viitorul ROMANIEI .

    •  18 днів тому

      Păi, să uităm 5 min la ei și apoi ne lămurim. Sănătate!

  • @danegrila
    @danegrila 22 дні тому

    apropos de lanseta de spinning, ia in calcul loomis&franklin-classic predator, calitate/pret foarte bun, cea de 2,40 se preteaza la pescuitul stiucii si avatului

    •  18 днів тому

      Mulțumesc! Totuși, eu sunt obișnuit cu 2,10 m și acțiune 10-30, medium.

  • @ionutsoacate1540
    @ionutsoacate1540 22 дні тому

    Urat gest sa omori pestele oglinda ! Nu esti pescar!😶

  • @savuemilcristian2865
    @savuemilcristian2865 22 дні тому

    Salutare tuturor 🎉🎉🎉

    •  22 дні тому

      Salut!

  • @eduardion8145
    @eduardion8145 22 дні тому

    Va salut Dle Ovidiu! E ciortanel la greu dar, unde sunt aia mari? Ce echipament ați folosit in această partidă?

    •  22 дні тому

      Salute! Am ratat doi și azi încă doi mai mari deși am schimbat cârligele VMC mărimea 4 cu Trabucco mărimea 1/0. Nu mai pricep nimic. Nu se înțeapă bine.

    • @drandreim
      @drandreim 22 дні тому

      Cred ca 1/0 e totusi cam prea mare carligul

    •  22 дні тому

      Nu am ratat niciun ciortan.

  • @adrianburdujan1340
    @adrianburdujan1340 22 дні тому

    Dom Ovidiu, la cat e de mistocar Buni, ai grija ca data viitoare sa nu te mai intreaca! Pe mine m-ar baga in sedinta un coechipier ca el! Eu nu inteleg...are fotofobie, nu vede la un metru pe apa dar prinde mai mult ca tine! Cum vine asta?😊Caraselul prajit...un deliciu, ca de obicei! Sanatate maxima la coechipierii tai, inclusiv doamnei! Stima de la Iasi!💪

    •  22 дні тому

      Mulțumesc, Adrian! Salutări! Buni are skilsuri ascunse, e periculos la pescuit.)

  • @floringmm68
    @floringmm68 23 дні тому

    VA SALUT CU RESPECT ! LIKE 69 SI O DISTRIBUIRE !

    •  22 дні тому

      Mulțumesc! Toate bune!

  • @vergij1069
    @vergij1069 23 дні тому

    Salutare boss. Vine toamna fire întinse la maxim

    •  23 дні тому

      Mulțumesc! Sănătate!

  • @savacalina4114
    @savacalina4114 23 дні тому

    🎣🎣🎣🦈🦈🦈👍👍👍🇷🇴🇷🇴🇷🇴

  • @stefanchiriac5729
    @stefanchiriac5729 23 дні тому

    Buna ziua ! Nu stiu daca se va reusi ceva , braconajul se desfasoara nestingherit

    •  23 дні тому

      Din păcate diferența dintre braconaj și pescuit legal e o face o linie prea subțire ca să fie observată de autorități.

    • @AlexandruDulmagiu-f4h
      @AlexandruDulmagiu-f4h 23 дні тому

      Dar ce peste a fost ala ciortan au sincer???

    •  23 дні тому

      Tare! Așa îi spunem noi puiului de crap: ciortan, ciortănică, crăpcean..

    • @MrFishmano
      @MrFishmano 22 дні тому

      Cum de se campeaza in Delta? Vad ca erau corturi. Am 2 ani de cand n-am mai stat la cort in delta, din pacate...

    •  22 дні тому

      @MrFishmano Salute! Fiecare pe riscul lui. Acolo este terenul administrat de Romsilva, nu de ARBDD.

  • @ciucaiulian519
    @ciucaiulian519 23 дні тому

    salutare ovi! ciortani mulți=se reface populația, cu condiția sa nu fie adunat de braconieri!

  • @liuseagrigoriu1611
    @liuseagrigoriu1611 23 дні тому

    Salut! 🌊⚓🌊❤️🇷🇴

  • @marianadumitru8522
    @marianadumitru8522 23 дні тому

    Salut Ovidiu!

  • @stoianmihai9736
    @stoianmihai9736 23 дні тому

    Buna ziu da ma duc cu mașina pe canalul 36 sa pescuesc și noaptea îmi iau amenda mulțumesc

    •  23 дні тому

      Salute! Posibil da, dacă dați de un tembel.

  • @ebrocarpfishing1279
    @ebrocarpfishing1279 24 дні тому

    Sal ce suport pt gopro ai de se întoarce ,mulțumesc

    •  24 дні тому

      Salut! Accesoriile le-am achiziționat pe Aliexpress.

    • @ebrocarpfishing1279
      @ebrocarpfishing1279 24 дні тому

      Ai vrun elence de accesorii

    •  24 дні тому

      Un ce anume?

    • @ebrocarpfishing1279
      @ebrocarpfishing1279 23 дні тому

      Ma refer la pagina de unde lai cumpărat

  • @roberttamaciuc7550
    @roberttamaciuc7550 26 днів тому

    Offf...asa și eu când mai ies pe balta, doar eu muncesc, ceilalți doar cu voia bună 😢

    •  26 днів тому

      Cineva trebuie să facă de papa.