- 3
- 7 280
Academia de Cultură
Romania
Приєднався 20 лис 2021
„Suntem ceea ce gandim” - acesta este motto-ul pe care vreau să-l împărtășesc.
„Academia de Cultură”, după cum sugerează și numele, este o publicație independentă dedicată în întregime promovării cunoașterii și erudiției. Cultura trebuie să fie o formă de rezistență opusă ignoranței și non-valorilor care astăzi parcă ne copleșesc.
Proiectul a luat ființă încă din anul 2015 dar, din varii motive, el a demarat abia la 19 februarie 2020 - cu ocazia aniversării a 144 ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
De atunci, zi de zi, am căutat să aduc un strop de informație către dumneavoastră prin intermediul postărilor. Indiferent că e vorba despre artă, literatură, istorie, filosofie, știință, psihologie, religie, geografie, cinematografie, sport ori muzică, „Academia de Cultură” vorbește despre toate. Spune despre valori și evenimente universale, dar cu precădere românești.
acdecultura
www.patreon.com/academiadecultura
Mircea Eliade: 37 de citate memorabile
Mircea Eliade a marcat adolescența sutelor de mii de tineri prin "Romanul adolescentului miop". A scris despre iubirea imposibilă din "Maitreyi". Ne-a adus fantasticul în viața noastră prin "Nopți de Sânziene". Multe alte cărți ale sale stau mărturie și fac glorie unui scriitor complex și mai presus de toate unei senzații de contemporaneitate. Oricând ne putem identifica cu oricare dintre personajele sale.
S-a născut la 13 martie 1907. Personalitate de frunte a panteonului cultural românesc, a fost, este și va fi unul dintre cei mai populari şi influenţi istorici ai religiilor şi teoreticieni ai mitului, susţinând că toate miturile au la bază o sursă religioasă. Gânditor şi scriitor, filozof şi istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957. A devenit cetăţean american în 1966, onorat cu titlul de "Distinguished Service Professor".
Este autorul a 30 de volume ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi a circa 1200 de articole şi recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime şi manuscrisele inedite.
sursă melodie fundal: Johann Sebastian Bach *Brandenburg Concerto no. 3, BWV 1048

Переглядів: 820
Відео
Constantin Brâncuși: 15 sculpturi abstracte uimitoare
Переглядів 7323 роки тому
Constantin Brâncuși s-a impus în artă ca o forță novatoare. Opera sa - absolut originală, a uluit lumea vremii. În carnetul său de schițe, Brâncuși, student pe-atunci, nota: „arta nu este o întâmplare”. Această cugetare o va ilustra prin întregul său parcurs artistic - în care nimic nu a fost întâmplător. Pionier al sculpturii abstracte moderne, creațiile sale au atras ca un magnet priviri din ...
Nicolae Grigorescu: 29 de picturi alese
Переглядів 6 тис.3 роки тому
Nicolae Grigorescu - cel mai mare pictor român al secolului XIX, s-a născut în 1838 și a plecat la cele veșnice în 1907. Nicolae Grigorescu ne vorbește parcă, prin operele sale, de țărănimea muncitoare, cu tendința unui viitor mai bun. Natura liniștită, forța și puterea unui popor, căldura și sinceritatea - toate acestea își fac simțită prezența. Este cel care a pus bazele picturii moderne în R...
Doamneeee!!!! Azi dimineață m am trezit și parcă ceva mi a spus să mă uit la picturi ,acum,după mai bine de o ora de vizionare a lucrărilor lui Nicolae Grigorescu,mă declar îndrăgostit de artă pentru prima dată în viața mea!! Deci așa se îndrăgostesc oamenii de artă?❤❤❤
Eu as alege-o si pe ,,Tiganca de la Ghergani’’ e superba lucrarea❤️ Apropo, ca toata opera marelui Grigorescu
❤️💖❤️
superb.
Sugestie pt absolut toata lumea : vizionati filmul teatru,, Mesagerul,, ecranizare dupa nuvela,, Dayan,, de Mircea Eliade. Pe UA-cam! Vizionare placuta! DACA tot ne plac maximele si cugetarile...
Calitate de cacat
👏👏👏
Super! 👏👏
👍👍 keep up 👍👍
👏🏻👏🏻👏🏻
Succes pe proiectul ăsta frate,totuși cum ți am spus și n privat,cred că ar ieși mai frumos cu informații în parte despre fiecare slide din videoclipurile tale și cu vocea ta. Succes !!
Like
Frumos, tine-o tot asa !💪
🗿🤩🤩🤩
Nice! 👌
Respect!
Frumoasa prezentate! 🕯️🇷🇴
Interesant
Keep up!👍
Foarte interesant . Multumesc
Bravo!