The Gruian
The Gruian
  • 21
  • 17 445
O casă neterminată
The Gruian - O Casă Neterminată
Romanian Gru Album
E-o casă neterminată, cu ziduri de hârtie,
Un plan schițat prost, greșit din temelie.
Arhitectul promite, dar minte mereu,
Pereții se clatină, corupție la greu.
De treizeci de ani, aceiași ochi triști,
Promisiuni aruncate, tu continui să exiști.
Ei se plâng de trecut, dar tot ei l-au creat,
Acele mâini murdare, în buzunar la furat.
Ne-au spus că schimbarea e doar la un pas,
Dar fiecare pas ne taie puțin din glas.
Cărămizile-s rupte, mortarul e uscat,
Pe schele se adună rugina și țiglele au picat.
E-o casă neterminată, ce stă să se dărâme,
Un vis de beton, dar cu temelii străine.
Arhitectul vede, că greșeala-i în plan,
Dar noi suntem cei care plătim an de an.
Au vândut ce-a ținut de pământ și de țară,
Pe bani de nimic, adio bogăția de odinioară .
Investiția crește, dar în conturi străine,
Plătim facturi mai mari, rămânem cu ruine.
Ei spun că ne fac drumuri, dar vând și asfaltul,
Și-n fiecare modernizare dispare rezultatul.
România-i chiriașul în propria casă,
Plătim să trăim mai rău, abia avem ce pune pe masă .
E-o casă neterminată, ce nu are finalitate,
Un labirint de scuze, fără urmă de sinceritate.
Arhitectul continuă să fure la fiecare pas,
Noi pierduți între cărămizile ce ne-au mai rămas.
Fiecare grindă, îi crăpată de-o povară,
Fiecare fereastră, oglindește o minciună amară.
Acoperișul lipsește, cade ploaia pe noi,
Am fost mințiți mulți ani, ignorați în nevoi .
Ei spun că vor lumina, dar casele-s în întuneric ,
Un popor de chiriași , rămân fără nimic .
E timpul să schimbăm structura, ziduri mai puternice,
Să schimbăm arhitectul, alegem unul cu înțelepciune .
E-o casă neterminată, cu ziduri de hârtie,
Un plan schițat prost, greșit din temelie.
Arhitectul promite, dar minte mereu,
Pereții se clatină, corupție la greu.
Promisiunile lor sunt cărămizi fără formă,
Cuvinte șoptite, o construcție diformă .
Din țară au furat, au vândut tot pe nimic,
Spun că-i pentru noi, doar taxe mai mari am simțit .
Investiția crește, dar în buzunarele altora,
Și casa se clatină sub placa făcută aiurea.
Nu mai e loc de scuze, nu mai e timp de pierdut,
E timpul să refacem ce ei zâmbind au vândut .
E-o casă neterminată, cu ziduri de hârtie,
Un plan schițat prost, greșit din temelie.
Arhitectul promite, dar minte mereu,
Pereții se clatină, corupție la greu.
Aceeași schiță veche, aceleași calcule greșite,
Românii adevărați își văd visele năruite .
Au vândut cărămizi, au furat din mortar,
Au lăsat doar ruine an de an în calendar.
România-i acasă, dar noi plătim chiria,
Sub mâna unui „arhitect” ce ne-a vândut patria .
Dar poate-ntr-o zi, din ruine, vom ieși,
Ca un Pheonix pe cer, casa noastră , țara, va strălucii.
Переглядів: 1

Відео

Nu uitați!!
Переглядів 3627 годин тому
“Nu uitați” [refren] România !!Ce naiba măi, ce e asta? Aici nici măcar Nu se mai poate protesta? Daca e să ieși legal în stradă ,să zici ceva Sar direct pe tine ,Vine NinoNino și te ia “Nu uitați” voi cei de sus ne-ați pus în situația asta Voi sunteți cei ce încet încet ați distrus țara [ vers 1] Cum puteți voi să ne spuneți ce e legal? Ați anulat un vot că nu era cu al vostru plan Apoi ați râ...
Groapa
Переглядів 8321 годину тому
Groapa
Umbrele trecutului
Переглядів 12314 днів тому
Umbrele trecutului
Crezi ca mă interesează?
Переглядів 16321 день тому
Crezi ca mă interesează?
Influențează influencerii
Переглядів 15128 днів тому
Influențează influencerii
Bărbat simplificat
Переглядів 261Місяць тому
Simplitatea (prostia) bărbatului VS Complexitatea (frustrările) femeii [take it as a joke or don’t take it at all]
Goana de Crăciun
Переглядів 138Місяць тому
Goana de Crăciun
Bună și nebună!?!
Переглядів 125Місяць тому
Bună și nebună!?!
Deșteaptă-te române
Переглядів 367Місяць тому
Deșteaptă-te române
Copilăria de odinioară…
Переглядів 129Місяць тому
Copilăria de odinioară…
Instigare la justiție
Переглядів 14 тис.Місяць тому
Instigare la justiție
La 30 , toate te dor
Переглядів 79Місяць тому
La 30 , toate te dor
Vinerea-i sfântă
Переглядів 162Місяць тому
Vinerea-i sfântă
Mă trezesc amețit…
Переглядів 65Місяць тому
Mă trezesc amețit…
Dă-mi Doamne putere diseară…
Переглядів 470Місяць тому
Dă-mi Doamne putere diseară…
Politica dezbinării
Переглядів 158Місяць тому
Politica dezbinării
În 2025, ce vrem să luăm?
Переглядів 101Місяць тому
În 2025, ce vrem să luăm?
Votul e al tău
Переглядів 1,1 тис.Місяць тому
Votul e al tău

КОМЕНТАРІ

  • @DanielTudor-s6p
    @DanielTudor-s6p 2 дні тому

    Doamne Ajută să fie Bine în Luna Mai🙏🙏🙏🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴!!!

  • @valentindoca5043
    @valentindoca5043 3 дні тому

    😢 adevarat

  • @irinelpatru6755
    @irinelpatru6755 3 дні тому

    Doar cu sângele nostru facem dreptate

  • @GeoDacian-Ak49
    @GeoDacian-Ak49 3 дні тому

    Respect munca depusă

    • @TheGruian
      @TheGruian 3 дні тому

      Mulțumesc domnule! 👍🏻

  • @dorubulat9085
    @dorubulat9085 3 дні тому

    TRĂIASCĂ NAȚIA!🇷🇴🇷🇴🇷🇴

  • @BANATAN123
    @BANATAN123 3 дні тому

    RESPECT!! 💙💛♥ TRIST SI ADEVARAT!! DESFIINTARE CCR!! JOS CORUPTIA!! 😤😤😤 IMPREUNA VOM INVINGE!!! 💙💛♥

  • @zenom7287
    @zenom7287 7 днів тому

    Salut cum pot sa iau legatura cu tine?

    • @TheGruian
      @TheGruian 7 днів тому

      @zenom7287 TikTok @TheGruian

  • @victorraicu9932
    @victorraicu9932 9 днів тому

    Sa ne unim ... sa formam o organizatie sa schimbam ceva...

  • @viorelraduispas7490
    @viorelraduispas7490 10 днів тому

    Melodie plina de adevăr și dramatism!

  • @andreea7372
    @andreea7372 10 днів тому

    Superbă melodia !! cum aș putea lua legătura cu artistul ?

    • @TheGruian
      @TheGruian 10 днів тому

      @@andreea7372 eu sunt.

  • @andreea7372
    @andreea7372 10 днів тому

    Bună ziua, cum pot lua legătura cu artistul ?

    • @TheGruian
      @TheGruian 10 днів тому

      @@andreea7372 pentru moment prefer să mă țin în anonimat. Dar vor urma mai multe piese

    • @andreea7372
      @andreea7372 9 днів тому

      @ ești fantastic omule 👏🏻. Îmi doream să organizez un eveniment nationalistic în Constanța și chiar mi-aș fi dorit să fi artistul principal dar dacă îți dorești să rămâi în umbră, rămâne pe viitor! Felicitări încă odată, dacă te răzgândești anunță mă te rog.

    • @TheGruian
      @TheGruian 9 днів тому

      @ îți țin pumnii pentru eveniment. Succes și felicitări pentru inițiativă!👍🏻👏🏻👏🏻 te aplaud

  • @victorconstantinescu7324
    @victorconstantinescu7324 12 днів тому

    Numai boti la comentarii..., incredibil

  • @SPARTAN-r6d
    @SPARTAN-r6d 13 днів тому

    A venit timpul schimbàri

  • @GeoDacian-Ak49
    @GeoDacian-Ak49 13 днів тому

    Atmosferă faină, nu știu de ce nu vă place această melodie, dacă o asculți până la capăt este foarte frumoasă melodia 💪 te susțin în continuare 😊

  • @rodicapopa4537
    @rodicapopa4537 16 днів тому

    👏👏👏👏👏🤧🤧🫵

  • @sorinprandea3829
    @sorinprandea3829 19 днів тому

    Eu cred că ați băut apă cristalină cu microunde și microcipuri de la domn Georgescu și a-ți luat-o rău pe arătură? Dar nu-i nimic vă face doamna Georgescu niște incantati de schimbare de opinie și vă liniștiți? 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

    • @TheGruian
      @TheGruian 18 днів тому

      @@sorinprandea3829 eu zic ca trebuie folosite Bețișoare de urechi ascuțite Pentru a scoate de pe acel timpan Rahatul adunat an de an

  • @dumitra-mirelatudose9896
    @dumitra-mirelatudose9896 19 днів тому

    Corect adevarat votul a fost luat de Tradatorii Poporului Romin

  • @GeoDacian-Ak49
    @GeoDacian-Ak49 20 днів тому

    Mare dreptate ai

  • @laurazamfirescu4654
    @laurazamfirescu4654 20 днів тому

    RESPECT SI STIMA!!!!DUMNEZEU SA OCROTEASCA ROMANIA 🇷🇴 SI ROMANI DEPRETUTINDENI!!!JOS CORUPTIA!!!

  • @alexatimis8035
    @alexatimis8035 20 днів тому

    ❤❤❤

  • @alexatimis8035
    @alexatimis8035 20 днів тому

    Felicitări

  • @floreamihaicristi2713
    @floreamihaicristi2713 21 день тому

    Diamant neslefuit . 👍

  • @GeoDacian-Ak49
    @GeoDacian-Ak49 21 день тому

    Salut vreau să-ți spun că am înregistrat melodia am postato pe contul meu de tik tok și ți-am promovat contul de oarece ce vreau ca această melodie să fie in tendința globală ❤😊

    • @TheGruian
      @TheGruian 21 день тому

      @@GeoDacian-Ak49 apreciez, mă bucur ca îți place👍🏻

  • @GeoDacian-Ak49
    @GeoDacian-Ak49 21 день тому

    Îți respect melodia sper că aceasta a fost dedicată special pentru PSD,SOS,PNL,USR🫂🫡

  • @constantinchioveanu6185
    @constantinchioveanu6185 22 дні тому

    Daca votul ar folosi la ceva nu te-ar lasa sa votezi! Votul este circul dupa care se ascunde dictatura, iar personaje ca acest CG sunt doar valvule de scapare, pentru a da speranta poporului! Cer tuturor tinerilor sa faca o analiza, cine a facut ceva pentru ROmania dela asasinarea lui Ceausescu? NIMENI, atunci de ce ar face el ceva, mai ales cand totul este vandut?

  • @benutzer8298
    @benutzer8298 22 дні тому

    Mai fratilor voi mai stiti vreun presedinte care a fost amintit de poeti si cintareti in versul lor in timpul vietii Eu nu-mi amintesc de nici unul ...iar domnul Georgescu e doar candidat deocamdata Cihar daca nu va reusi mai mult de atit ... dar fapul ca ne face mai buni si mai patriioti e mai mult decit a facut intreaga clasa politica ultimii 35 de ani

    • @virabrox3264
      @virabrox3264 14 днів тому

      Palavree, neica, palavre. Asta au spus toti pana acum.

  • @VasileVoicu-k2q
    @VasileVoicu-k2q 22 дні тому

    Votez omul care vrea să scoată poporul din sărăcie votez Președintele Călin Georgescu !

  • @Sacer.d-aci
    @Sacer.d-aci 22 дні тому

    Citiți constituția fraților! Și reforme s-au mai făcut, se fac, se vor face! 😊

  • @verginiamoga5466
    @verginiamoga5466 25 днів тому

    Muzică sau politică, alege una, sunt total diferite,politica nu se face pe muzica...schimba versurile😊

    • @TheGruian
      @TheGruian 25 днів тому

      @@verginiamoga5466 ascultat sau comentat ? alege una. Părerile sunt pentru cine le cere, nu de aruncat! schimbă atitudinea

  • @Andix10x
    @Andix10x 26 днів тому

    Fereasca Sfantu' cei aici in comentarii. 70% boti si restul ... resturi 😂😂

  • @VasileVoicu-k2q
    @VasileVoicu-k2q 26 днів тому

    Votez omul care vrea să scoată poporul din sărăcie votez Președintele Călin Georgescu !

  • @mariuscojocaru2283
    @mariuscojocaru2283 26 днів тому

    Carmen Tanase este Geschäftsführerin, CEO de la urmatorul tari: Romania, Anglia, Gemania, SUA ( America )… Si Mie imi apartin tarile astea

  • @oana1449
    @oana1449 28 днів тому

    Hai Romania trezeste-te Calin Georgescu Presedinte

  • @sebtian7888
    @sebtian7888 29 днів тому

    Ai copiat melodia. Dar e buna melodia

    • @TheGruian
      @TheGruian 29 днів тому

      @@sebtian7888 copiat? Greșești. Originală 100%

    • @sebtian7888
      @sebtian7888 29 днів тому

      @TheGruian OK greseala mea !

    • @TheGruian
      @TheGruian 29 днів тому

      @@sebtian7888 nu-i problema. apreciez ca iti place

  • @MinaRehlendt
    @MinaRehlendt 29 днів тому

    CÎND NEDREPTATEA DEVINE CORECTĂ REZISTENȚA DEVINE O DATORIE . 🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴

  • @corcor8134
    @corcor8134 Місяць тому

    Calin georgescu presedinte al României sus România

  • @alinstefan19451
    @alinstefan19451 Місяць тому

    “Să vă purtați numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos… fără să vă înfricoșați întru nimic de cei potrivnici, ceea ce pentru ei este un semn de pierzare, iar pentru voi de mântuire, și aceasta este de la Dumnezeu. Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El…” (Sf. Ap. Pavel, Epistola către Filipeni, Cap 1, vers. 27-29)

  • @VasileDorinCurugiu
    @VasileDorinCurugiu Місяць тому

    🤗☝️🤝💪💪🤗😉🤌✌️☝️🙏🏼🤗👏👏👏

  • @ioansofonea9081
    @ioansofonea9081 Місяць тому

    Respect Calin Georgescu !!

    • @Andix10x
      @Andix10x 26 днів тому

      De ce?

    • @virabrox3264
      @virabrox3264 14 днів тому

      @@Andix10x Buna intrebare. Asta n-a facut nimic pentru Romania in ultimii 35 de ani. A aparut dintr-o data de nicaieri si toti intr-o isterie suspecta il vor presedinte, De ce ?

    • @Andix10x
      @Andix10x 14 днів тому

      @@virabrox3264 cred ca oamenilor le pasa sa schimbe lucrurile si sa spuna ca datorita lor s au schimbat lucrurile. Nu conteaza cine va iesi, atat timp cat persoana aleasa de ei e aceea.

  • @Danielxyz-123
    @Danielxyz-123 Місяць тому

    Călin Georgescu până la capat🎉🎉🎉

  • @proturboturbo6390
    @proturboturbo6390 Місяць тому

    Asa voce mai rar ... Bravo, bitul agresiv a intalnit vocea perfecta. Mai vrem baga mare ❤

    • @proturboturbo6390
      @proturboturbo6390 Місяць тому

      Si mesajul e agresiv apropo 😂

    • @TheGruian
      @TheGruian Місяць тому

      @@proturboturbo6390 nu asta a fost intenția , sincer. Doar sătul de injustiție

    • @alexandrugramescu5836
      @alexandrugramescu5836 29 днів тому

      ​@@TheGruian Ai cântat pe bună dreptate... Și jos pălăria pentru cântecul tău. Ține tot așa, că-și ne faci un bine! 🇷🇴👍👍👍

    • @hiphopromania1983
      @hiphopromania1983 16 днів тому

      @@alexandrugramescu5836 inteligenta artificiala,voi chiar nu stiti sa faceti diferenta?

  • @ionutvoinea8053
    @ionutvoinea8053 Місяць тому

    Buna muzica ..... NU TE PUNE DE PARTEA NIMANUI IN POLITICA ....asa doar o sa ajungi o roata in plus a un car de politicieni ..

    • @TheGruian
      @TheGruian Місяць тому

      @@ionutvoinea8053 exact asta și este, obiectiv, de partea nimănui.👍🏻

  • @discoverynews5186
    @discoverynews5186 Місяць тому

    Calin Georgescu ar fi castigat !! PSD/PNL/USR au furat alegerile asa cum au furat tara de 35 de ani !!

  • @georgestroe4482
    @georgestroe4482 Місяць тому

    Stai bine pe voce baga muzica bro si lasa politica.