Amalia Preda
Amalia Preda
  • 23
  • 1 173 642
Amalia Preda - Din Dragoste
Acest cântec a fost scris în urmă cu aproape zece ani.
Este primul colind căruia am îndrăznit să-i dau glas, demult, când nu știam că drumul creației se va contura din ce în ce mai clar înaintea pașilor mei. Speram, pe atunci, să fiu un glas care aduce mângâiere și liniște, dar pe lângă voce, Dumnezeu așezase în inima mea și o licărire poetică, pe care mult timp nu am remarcat-o… Am scris, l-am cântat o dată și atât.
După zece ani, însă, îl împărtășesc pentru că între timp, deși am parcurs o călătorie muzicală lungă, marcată de diverse stiluri și influențe, ceea ce nu s-a schimbat este adevărul biblic, prezent în versuri. Anii trec, stilurile se schimbă, vocea se maturizează, abordările sunt diferite, dar Adevărul rămâne același.
Dumnezeu și-a trimis Fiul să se nască pe pământ, să ia chip de om să apoi să moară pentru păcatele noastre, din dragoste.
E iarnă iar, stau și privesc
Fulgi de nea plutind ușor
Clipe trec, parcă șoptesc
Amintind, în zborul lor
De povestea Ta, Isus
Într-o iesle rece Te-ai născut
Coroană de rege n-ai avut
Ai părăsit cerul sfânt
Venind la noi pe pământ
Lumea, Isus ai răscumpărat
Supremul dar nemeritat
Viața când Ți-ai dat din dragoste
N-am meritat să ne iubești
să ierți greul păcat
Dar ai ales să te jertfești
Tu, Fiu de Împărat
De la moarte ne-ai salvat
Într-o iesle rece Te-ai născut
Coroană de rege n-ai avut
Ai părăsit cerul sfânt
Venind la noi pe pământ
Lumea, Isus ai răscumpărat
Supremul dar nemeritat
Viața când Ți-ai dat
Mesia, în lume ai venit
Atât de mult Tu ne-ai iubit
Ai părăsit cerul sfânt
Umil să mori pe pământ
Lumea, Isus ai răscumpărat
Supremul dar nemeritat
Viața când Ți-ai dat
Din dragoste
Muzică și versuri: Amalia Preda
Mixaj și Masterizare: Flavius Ibănișteanu
Video: Luis Gherasim
Переглядів: 6 510

Відео

Amalia Preda - Poemul celui fără glas
Переглядів 32 тис.Місяць тому
Sunt multe inimi ale căror glasuri nu au fost auzite niciodată. Sunt mulți aceia care n-au mai reușit să cunoască viața. Ei nu au rămas decât o umbră în întuneric, un ecou al existenței, o fărâmă din pulberea lumii. Pentru noi, cei care nu i-am cunoscut, ei nu există. Însă, cândva, undeva, într-un loc tainic, odată cu bătăile inimii, a bătut la ușa vieții și speranța lor... A bătut... dar n-a d...
Ghetsimani! Cuvânt de slavă! - Amalia Preda
Переглядів 18 тис.8 місяців тому
Versurile poetului creștin Costache Ioanid, dincolo de frumusețea lor poetică, surprind profunzimea momentelor din Grădina Ghetsimani. Ele au rămas în inima mea de când le-am auzit cântate sau recitate în poemele de Paște, pe care, copil fiind, le consideram absolut speciale. Ce s-a sădit atunci în inima mea, Cuvântul, răsună și astăzi, însă, de această dată într-o interpretare acapella, pe car...
Nu ești departe - Amalia Preda
Переглядів 52 тис.8 місяців тому
Acest cântec s-a născut la răscrucea dintre deznădejde și speranță. Dumnezeu nu este departe, ci proape cei cu inima frântă. „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” este scris în Cuvântul Său. Aceste adevăruri să ne însuflețească... Nu ești departe, nu m-ai lăsat, Nu Te-ai ascuns, nu ai plecat Tu ai rămas lângă inima-mi frântă M-ai înțeles, n-ai condamnat Nu m-ai respins, m-...
Ești mai mult - Amalia Preda
Переглядів 64 тис.10 місяців тому
„Ești mai mult” este cântecul pe care mi-l fredonează inima de doi ani. Atunci a fost scris. Din apăsarea durerilor, din neliniștea frământărilor, din întunericul adâncului, din golul neputinței, o voce, blândă și fermă, a rostit în dreptul ființei mele: ești mai mult. La rându-mi, voi spune cu toată credința că Dumnezeu, care locuiește în noi, ne ridică deasupra tuturor frângerilor, durerilor,...
Amalia Preda - O, crește-mi iubirea - live
Переглядів 13 тис.11 місяців тому
Acest imn este o rugăciune pe care simt nevoia să o rostesc de fiecare dată când îmî e greu să iubesc... Versurile lui s-au născut sub bocanci... în durere și suspine. Departe de acei bocanci, dar răniți, uneori, chiar de cei cărora le spunem frați, ne e greu să mai iubim. Dar El, Acela care este Dragoste, în bunătatea Lui, ne învață, ne ajută și ne dă putere să mergem mai departe, iubind. . . ...
Nu e despre noi - Amalia Preda
Переглядів 76 тис.Рік тому
Acest cântec este o meditație - un moment de reflexie pe care îmi doresc să îl avem toți. De aceea îl împărtășesc. Suntem prezenți în tot ce înseamnă Sărbătoarea și pregătirea ei, dar cât din ce facem e despre noi și cât despre El - Acela care a coborât în lume - Isus Hristos? Cântăm despre Tine Zâmbim adevărul cu ochii închiși înspre sine Rescriem povestea cu vârful peniței în tină Și-aducem l...
Amalia Preda - Cerem pacea Ta I Live I
Переглядів 10 тис.Рік тому
Acest cântec a fost scris în luna februarie, 2022, ca o rugăciune. Mă rugam, atunci, pentru pace. Acum, după mai bine de un an, mă rog pentru aceeași pace, care întrece orice pricepere - pacea Lui. Momentul muzical înregistrat aici este o parte din întregul unui program de închinare, în care am cerut, din nou, prin această rugăciune cântată, pacea Lui Dumnezeu. La final, cu recunoștință, am dec...
Amalia Preda - Mama
Переглядів 7 тис.Рік тому
Am scris acest cântec cu gândul la ea, cea care ne-a crescut, ne-a iubit s-a dăruit pe sine și a slujit ani de-a rândul, nopți întregi și zile pline și al cărei nume nu a răsunat niciodată altfel, decât "mama" Departe de mine gândul de a idolatriza un om, ci mai degrabă, aproape de inima mea dorința de a onora și aprecia sacrificiul unei mame care a reușit să dea naștere, să crească și să educe...
Amalia Preda - Om după inima Ta
Переглядів 127 тис.Рік тому
"Om după inima Ta" este un cântec în refrenul căruia am ascuns o rugăciune. Am pus în ea dorința inimii mele, recunoscând că sunt doar un om care are nevoie de mila și harul lui Dumnezeu. Chiar dacă drumul spre cer nu este ușor, printre faldurile de ceață, prin întuneric, printre ecourile necredinței sau șoaptele renunțării, am distins, în liniște, un glas care mi-a amintit că harul Său îmi est...
Amalia Preda - Ai venit, Emanuel
Переглядів 35 тис.2 роки тому
Ai venit într-o lume care nu Te căuta Să-l găsești pe cel flămând de Tine Ai venit într-o lume stinsă care nu stia Că Acel pe care-L aștepta erai Tu, pe Tine Nu te-au primit nici în casele lor Nu au crezut că ești Mântuitor N-au înțeles că erai Fiul Sfânt De Dumnezeu trimis pe pământ Desprins din Paradis, când ochii ai deschis Întregul univers a-nțeles R: Ai venit, O, Isus, mântuirea în lume-ai...
Știind că-i viu - Amalia Preda & Friends I LIVE
Переглядів 39 тис.2 роки тому
Because He lives, I can face tomorrow! Ce har, ce bucurie, ce nădejde! Tot cu bucurie, ne adunăm și cântăm despre Cel care a venit în lume pentru noi să ne ofere salvare, pace, mântuire și speranță. Muzică & versuri: Bill & Gloria Gaither (cover) Chitară: Florin Iovin Contrabas: Romeo Sălăjan Trompetă: Sorin Titean Pian: Corneliu Holhoș Mixaj & masterizare: Raul Ghiran
Drumul spre cer - Amalia Preda
Переглядів 68 тис.2 роки тому
Drumul spre cer... este presărat cu spini, lacrimi, zâmbete, muzică, are suișuri și coborâșuri, e întunecat uneori, dar e frumos... E frumos pentru că la capăt de drum știm Cine ne așteaptă, e frumos pentru că nu îl parcurgem singuri și e frumos atunci când pornește din inimă. Pian - Alex Timoce
Sunt un pribeag - Amalia Preda
Переглядів 22 тис.2 роки тому
Sunt un pribeag, dar mă-nedrept spre cer. Da... sunt un pribeag și așa suntem toți. Uităm deseori de faptul că nu pe pământ sunt comorile noastre, ci în cer. Ne împiedicăm de multe ori de ce vedem, ne supără stilurile muzicale pe care le asociem cu diverse locuri, ne deranjează imediat orice e diferit de ceea ce cunoaștem și uităm că toți suntem, pe aici, învățăceii Marelui Învățător, așezați f...
S-a născut Isus - Amalia Preda - Live
Переглядів 43 тис.3 роки тому
S-a născut Isus, S-a născut Isus... răsuna pe holurile casei, din micile boxe ale casetofonului care desfășura una dintre părțile casetei. Era cald și mirosea deseori a cornulețe cu gem. Veneam înfrigurați de la biserică, de la repetiții și de la colindat, cu mâinile arzând de frig, obrajii rumeniți de vânt și buzele crăpate. Ne dezghețam treptat, în „tihnă și pace”. Aproape adormiți, ne imagin...
De unde-aș fi - Amalia Preda & Friends | LIVE |
Переглядів 39 тис.3 роки тому
De unde-aș fi - Amalia Preda & Friends | LIVE |
Amalia Preda - Mesia
Переглядів 38 тис.4 роки тому
Amalia Preda - Mesia
Tatăl Nostru - Amalia Preda
Переглядів 32 тис.4 роки тому
Tatăl Nostru - Amalia Preda
Maniere de Instagram - Amalia Preda
Переглядів 44 тис.4 роки тому
Maniere de Instagram - Amalia Preda
Nu Uita - Amalia Preda
Переглядів 28 тис.4 роки тому
Nu Uita - Amalia Preda
O, nu-s mai tari ispitele ca harul - Amalia Preda
Переглядів 344 тис.4 роки тому
O, nu-s mai tari ispitele ca harul - Amalia Preda
Silent Night - Amalia Preda | LIVE |
Переглядів 6 тис.5 років тому
Silent Night - Amalia Preda | LIVE |
Amalia Preda - Ce noapte sublimă - LIVE
Переглядів 29 тис.5 років тому
Amalia Preda - Ce noapte sublimă - LIVE

КОМЕНТАРІ

  • @Alexandru-gs6ok
    @Alexandru-gs6ok 14 годин тому

    Un glas de inger, lasat de El sa aduca alinare in sufletele oamenilor. Felicitari!🤍

  • @gabrielgrosu2976
    @gabrielgrosu2976 5 днів тому

    Felicitări pentru versuri şi recitare ! Foarte bine prezintă gravitatea faptelor, insa sfarsitul este cu mesaj Evanghelistic ! Bravo ! Keep up doing good for God !

  • @linoferrentino
    @linoferrentino 10 днів тому

    Difficult words for women to hear. It is remarkable that they are spoken by a woman. Women should share the message between them, they can give life, a too precious thing to be forgotten.

  • @DachdeckerNiedersachsen
    @DachdeckerNiedersachsen 12 днів тому

    mai facut sa plang😢💔😓😭😫😫😣😩

  • @DachdeckerNiedersachsen
    @DachdeckerNiedersachsen 12 днів тому

    unde gasesc melodia negativ va rog multt😢❤❤❤🙏🙏🙏🙏🙏

  • @lucianmezinoi-qq1zf
    @lucianmezinoi-qq1zf 13 днів тому

    interpretarea asta te duce o intr o transă numa de ea stiuta !

  • @rahelalita4905
    @rahelalita4905 15 днів тому

    Dumnezeu să te binecuvânteze Amalia ești o binecuvântare pentru sufletul meu,ori de câte ori ascult melodiile tale simt cum intru în prezența Lui Dumnezeu…continua tot așa simplu este sublim 🙏🏻❤️

  • @ioansirbu923
    @ioansirbu923 15 днів тому

    Foarte Frumos.Dumnezeu să vă binecuvinteze!

  • @MargaritoGonzáles-t7g
    @MargaritoGonzáles-t7g 15 днів тому

    Que hermosa canción como la cantante, agradecería la traducción de la letra en español, gracias

  • @drsand7481
    @drsand7481 16 днів тому

    Foarte frumos ! Felicitari ! Domnul sa te binecuvinteze! ❤

  • @Timoteie
    @Timoteie 16 днів тому

    Doamne dă izbândă tuturor mamelor și familiilor care primesc copiii în sânul familiei! Avem și noi un îngeraș care a plecat la ceruri înainte devreme… Dar avem toată nădejdea ca ne vom întâlni acolo sus… Domnul să binecuvânteze toți copilașii! 🥹

  • @Timoteie
    @Timoteie 16 днів тому

    Înălțător! Toate cântările tale îmi aduc multă pace și liniște sufletească! ✨ Domnul să te binecuvânteze! 🤍

  • @violetacaraulasu88
    @violetacaraulasu88 16 днів тому

    Ce frumos! 🤎

  • @DanDamian22
    @DanDamian22 16 днів тому

    Superb colind! Merry Christmas!

  • @gabitina2002
    @gabitina2002 16 днів тому

    Minunat😇

  • @radutcristi5551
    @radutcristi5551 16 днів тому

    Fiind creația ta proprie, mă face cu atât mai mult să te apreciez pentru creativitate, inspirație și frumos! 🤍 Slava Domnului! 🙌 Domnul te-a binecuvântat și ai ajuns unde ești; te prețuiesc de-aceea te încurajez să rămâi smerită ca Domnul să te folosească mai departe !🙏 În final, doresc să iți spun că în timp ce ascultam mesajul acestei cântări, mi-am amintit un verset și îmi pare că atât de bine te reprezintă, încât m-am gândit să ți-l atașez ca urare..😇 "Cuvintele pline de farmec să îți clocotească în inimă și să zici: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-ți fie limba!" 📖 - Psalmul 45:1 Har, pace și fii binecuvântată!🕊

  • @TheDincaFamily
    @TheDincaFamily 16 днів тому

    Superb Amalia, Domnul sa iti binecuvinteze lucrarea 🤗🤗

  • @IvanMoroz
    @IvanMoroz 16 днів тому

    Dragostea adevărată își găsește sensul și începutul în Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste. În bunătatea Sa infinită, El ne-a arătat ce înseamnă să iubim cu adevărat, dăruindu-L pe Fiul Său, Isus Hristos, pentru noi. Nașterea Domnului este dovada că Dumnezeu a ales să coboare din slavă, să fie aproape de inima noastră și să ne aducă lumina speranței și a mântuirii. Prin nașterea și jertfa Sa, Domnul Isus ne-a arătat că dragostea nu înseamnă doar vorbe, ci sacrificiu, iertare și dăruire de sine. El ne-a iubit întâi, chiar și atunci când noi eram pierduți, și ne-a chemat să trăim în dragostea Sa, o dragoste care nu cunoaște limite și nu are sfârșit. În dragostea lui Dumnezeu găsim pace, vindecare și scop. Ea ne învață să iubim pe aproapele nostru așa cum El ne-a iubit pe noi, să iertăm așa cum am fost iertați și să trăim cu bucuria veșniciei împreună cu El. Astăzi, să ne amintim că fiecare gest de iubire sinceră, fiecare faptă bună și fiecare cuvânt rostit cu blândețe este o reflecție a dragostei divine care este în noi. Să răspândim această dragoste în jurul nostru, știind că ea vine din cer și că, prin Isus Hristos, avem promisiunea unei vieți veșnice în împărăția Sa.

  • @FamiliaBelean
    @FamiliaBelean 16 днів тому

    Domnul să te binecuvânteze soră dragă! 😇

  • @richardlinian878
    @richardlinian878 16 днів тому

    Muy bien Amalia, Dios te bendiga y te guarde siempre

  • @mihaigolea6877
    @mihaigolea6877 27 днів тому

    Domnul să vă binecuvânteze !

  • @RichardLiñan-f2f
    @RichardLiñan-f2f 28 днів тому

    Muy hermoso

  • @manuelteixeira2496
    @manuelteixeira2496 Місяць тому

    One man with The Spirit Of God can accomplish everything according to God's Will to speed up His work of salvation through His Church on Earth. Amen!

  • @manuelteixeira2496
    @manuelteixeira2496 Місяць тому

    (To the chief Musician, A Psalm of David, the servant of the LORD, who spake unto the LORD the words of this song in the day that the LORD delivered him from the hand of all his enemies, and from the hand of Saul: And he said,) I will love thee, O LORD, my strength. Psalm 18. The LORD is my rock, and my fortress, and my deliverer; my God, my strength, in whom I will trust; my buckler, and the horn of my salvation, and my high tower. I will call upon the LORD, who is worthy to be praised: so shall I be saved from mine enemies. The sorrows of death compassed me, and the floods of ungodly men made me afraid. The sorrows of hell compassed me about: the snares of death prevented me. In my distress I called upon the LORD, and cried unto my God: he heard my voice out of his temple, and my cry came before him, even into his ears. Then the earth shook and trembled; the foundations also of the hills moved and were shaken, because he was wroth. There went up a smoke out of his nostrils, and fire out of his mouth devoured: coals were kindled by it. He bowed the heavens also, and came down: and darkness was under his feet. And he rode upon a cherub, and did fly: yea, he did fly upon the wings of the wind. He made darkness his secret place; his pavilion round about him were dark waters and thick clouds of the skies. At the brightness that was before him his thick clouds passed, hail stones and coals of fire. The LORD also thundered in the heavens, and the Highest gave his voice; hail stones and coals of fire. Yea, he sent out his arrows, and scattered them; and he shot out lightnings, and discomfited them. Then the channels of waters were seen, and the foundations of the world were discovered at thy rebuke, O LORD, at the blast of the breath of thy nostrils. He sent from above, he took me, he drew me out of many waters. He delivered me from my strong enemy, and from them which hated me: for they were too strong for me. They prevented me in the day of my calamity: but the LORD was my stay. He brought me forth also into a large place; he delivered me, because he delighted in me. The LORD rewarded me according to my righteousness; according to the cleanness of my hands hath he recompensed me. For I have kept the ways of the LORD, and have not wickedly departed from my God. For all his judgments were before me, and I did not put away his statutes from me. I was also upright before him, and I kept myself from mine iniquity. Therefore hath the LORD recompensed me according to my righteousness, according to the cleanness of my hands in his eyesight. With the merciful thou wilt shew thyself merciful; with an upright man thou wilt shew thyself upright; With the pure thou wilt shew thyself pure; and with the froward thou wilt shew thyself froward. For thou wilt save the afflicted people; but wilt bring down high looks. For thou wilt light my candle: the LORD my God will enlighten my darkness. For by thee I have run through a troop; and by my God have I leaped over a wall. As for God, his way is perfect: the word of the LORD is tried: he is a buckler to all those that trust in him. For who is God save the LORD? or who is a rock save our God? It is God that girdeth me with strength, and maketh my way perfect. He maketh my feet like hinds' feet, and setteth me upon my high places. He teacheth my hands to war, so that a bow of steel is broken by mine arms. Thou hast also given me the shield of thy salvation: and thy right hand hath holden me up, and thy gentleness hath made me great. Thou hast enlarged my steps under me, that my feet did not slip. I have pursued mine enemies, and overtaken them: neither did I turn again till they were consumed. I have wounded them that they were not able to rise: they are fallen under my feet. For thou hast girded me with strength unto the battle: thou hast subdued under me those that rose up against me. Thou hast also given me the necks of mine enemies; that I might destroy them that hate me. They cried, but there was none to save them: even unto the LORD, but he answered them not. Then did I beat them small as the dust before the wind: I did cast them out as the dirt in the streets. Thou hast delivered me from the strivings of the people; and thou hast made me the head of the heathen: a people whom I have not known shall serve me. As soon as they hear of me, they shall obey me: the strangers shall submit themselves unto me. The strangers shall fade away, and be afraid out of their close places. The LORD liveth; and blessed be my rock; and let the God of my salvation be exalted. It is God that avengeth me, and subdueth the people under me. He delivereth me from mine enemies: yea, thou liftest me up above those that rise up against me: thou hast delivered me from the violent man. Therefore will I give thanks unto thee, O LORD, among the heathen, and sing praises unto thy name. Great deliverance giveth he to his king; and sheweth mercy to his anointed, to David, and to his seed for evermore. The Spirit Of The Lord God Almighty delivered me from cancer and from its surgical complications. Alleluia! Jesus Christ man's Son and The Begotten Son Of God is coming soon .Amen! Glory.

  • @marianagheorghe5732
    @marianagheorghe5732 Місяць тому

    Mă uit la tine, te ascult și mă minunez ce ființă minunată te-a făcut Dumnezeu!.Fii binecuvântată!

  • @marianagheorghe5732
    @marianagheorghe5732 Місяць тому

    Ești minunată!

  • @vioricacionca2246
    @vioricacionca2246 Місяць тому

    😢😢😢

  • @virginiagiurgiu4841
    @virginiagiurgiu4841 Місяць тому

    Amin! Te rugam,Doamne !

  • @DavidPostolache
    @DavidPostolache Місяць тому

    Nu am cuvinte. În schimb, am rîu de lacrimi …

  • @carmenc3201
    @carmenc3201 Місяць тому

    Cuvintele nu isi au rostul...lacrimile spun totul...atata durere doar o mama care a pierdut stie ce inseamna ..si nedreptatea care o fac cele care au inima de a lua o viata.Domnul sa se indure de noi toate!Si multa putere tuturor femeilor care isi doresc si tanjesc dupa un pui mic...❤

  • @daiana5847
    @daiana5847 Місяць тому

    Dumnezeu să te binecuvânteze! Versuri pline de mângâiere!🤍

  • @carmen_preda_seattle
    @carmen_preda_seattle Місяць тому

    🥹🥹🥹

  • @Sara-uv6gg
    @Sara-uv6gg Місяць тому

    ❤️

  • @bible_user316
    @bible_user316 Місяць тому

    Îmi pare rău, deocamdată no pot urmări până la capăt.....mai mult de 2 minute. și sunt bărbat 😢

  • @dorisciurlin2831
    @dorisciurlin2831 Місяць тому

    Cat de trist. 😢 nu am trecut prin asa ceva dar pare sfâșietor! 💔 Și acuma ma gandesc daca faci analogie cu un suflet intr-o biserică cam asa se intampla cand il trage satan afara..cu o mana, un picior…

  • @Ruben99887
    @Ruben99887 Місяць тому

    Cine sustine avortul cu siguranta nu a vazut procedura.

  • @ClaudiaCiocoi
    @ClaudiaCiocoi Місяць тому

    Fi binecuvântată! Domnul să cerceteze prin aceste versuri și să dea iertarea, mângâierea, vindecarea, mântuirea,tuturor femeilor, care s-au lăsat înșelate de diavol și au avortat. Domnul să oprească,prin versurile acestea,femeile care au în gînd să avorteze!😢❤

  • @ioanadanielapauliuc6117
    @ioanadanielapauliuc6117 Місяць тому

    In 3 decembrie vom face 3 ani de la plecarea în veșnicie a scumpei noastre fetițe care a venit pe lume fără viață, încă mă mai doare și mi-e foarte dor de ea, însă abia aștept să ajung acolo în locul cel mai frumos unde ea zburdă cu bucurie, să pot să o strâng în brațe auzind-o râzând, pentrucă aici jos, am strâns doar trupușorul ei fără viață în brațe ♥️😭🙏🏼

  • @83lenu
    @83lenu Місяць тому

    Am primit cu greu 12 copilasi , am trecut prin 8 cezariene, dar au fost si sunt bucuria mea...ii multumesc Domnului meu ca mi-a dat putere mie iar lor sanatate!!

  • @martacirja-bj3bg
    @martacirja-bj3bg Місяць тому

    Dumnezeu să ajute toate femeile să înțeleagă acest mesaj profund 😢!

  • @gabitina2002
    @gabitina2002 Місяць тому

    Minunată interpretare. Adevărul spus pe înțelesul tuturor. Doamne ai milă. Sa nu lase Dumnezeu sa se întâmple așa ceva la cei care Îl cunosc cu adevărat pe Dumnezeu și celor care nu Îl cunosc cu adevărat, sa le dea Dumnezeu lumina, și cred ca acest videoclip va lumina pe multe mămici. Laudă Lui Dumnezeu pentru acest video, slavă Lui pentru ca mai dă înțelepciune oamenilor, numai sa i-o cerem. ❤

  • @Rth-k8x
    @Rth-k8x Місяць тому

    Wow...as vrea ca poezia asta să răsune pe orice rețea și la tare televizoarele...să ajungă la toate urechile...

    • @adn1646
      @adn1646 Місяць тому

      Din păcate nu o sa fie în treding. ..sunt mizerile lui Dani Mocanu

  • @elaeli4527
    @elaeli4527 Місяць тому

    Greuu de ascultat, trist

  • @User700uio
    @User700uio Місяць тому

    @amaliapreda Profund! Zguduie orice inima! Te rog tradu si in engleză! Acest mesaj divin trebuie sa ajungă la multe multe inimi!❤

  • @ellaistoc5868
    @ellaistoc5868 Місяць тому

    😥😥😥Domnul sa te binecuvânteze Amalia! Minunat poem! Domnul sa dea înțelepciune tuturor mamelor! Amin!

  • @mra92_adi70
    @mra92_adi70 Місяць тому

    Declar acest mesaj mottoul “Pro Viata” in toata Romania!

  • @LoredanaroxanaLazea
    @LoredanaroxanaLazea Місяць тому

    🥲🥲🥲

  • @danamateut4093
    @danamateut4093 Місяць тому

    ❤❤❤❤deosebit fi binecuvantata Draga Amalia 🙏

  • @adrianflorescu4057
    @adrianflorescu4057 Місяць тому

    Profund până la lacrimi! Dumnezeu să binecuvânteze pântecele femeilor și să le binecuvânteze cu înțelepciune cu privire la viața care se formează în ele!

  • @MariaComan-qw7he
    @MariaComan-qw7he Місяць тому

    😭😭😭😭